ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) face măcel în rândul unui anume tip de utilizator de rețele de socializare! Iată cine sunt cei vizați!
ANAF îi ia în această perioadă în vizor pe influencerii din România. Agenția a început să verifice conturile lor bancare. Prin această acțiune se dorește să se verifice dacă își plătesc impozitele la stat. Măsura va fi valabilă pentru banii câștigați din activitățile derulate pe rețelele de socializare.
Mai precis, ANAF va analiza conturile influencerilor și creatorilor de conținut cu venituri mari. Datele arată că aceștia au obținut venituri totale de peste 150 de milioane de lei. Ultimele date puse la dispoziție de către Agenție arată că ANAF-ul îi vizează pe 150 de creatori de conținut cu astfel de venituri mari.
Recordul în materie de câștiguri este deținut de un influencer care, în decurs de 5 ani, a avut venituri de 6,1 milioane de lei, potrivit Antena 3.
Influencerii și creatorii de conținut au obligația de a-și declara la ANAF veniturile, dacă ele sunt sunt realizate în calitate persoană fizică.
ANAF îi vizează și pe creatorii de conținut care dețin firme
Agenția nu uită nici de această categorie de persoane. Astfel, inspectorii nu vor verifica doar activitatea pe rețelele de socializare. Ei vor verifica și companiile influencerilor/creatorilor de conținut. Potrivit sursei citate, au fost identificate cel puțin 31 de astfel de firme.
În cazul a 17 dintre ele au fost găsite nereguli diverse. Companiile fie nu își declarau corect veniturile, fie cheltuielile declarate erau mai mari în acte decât erau în realitate.
În ultimii ani, în țara noastră, domeniul creației de conținut digital a înregistrat o creștere semnificativă. Veniturile obținute includ și contracte de publicitate pe platformele de socializare.
Persoane cu notorietate, cum ar fi Dorian Popa sau Adelina Pestrițu, au înființat companii prin intermediul cărora gestionează veniturile obținute în calitate de creatori de conținut.
Firma Adelinei Pestrițu, care operează și un magazin de haine, a raportat o cifră de afaceri netă de 1,9 milioane de lei în 2022. Andrei Şelaru, cunoscut sub numele de Selly, a înregistrat venituri de 770.000 de lei prin intermediul companiei sale în același an, potrivit Știri pe surse.
Pentru a evita penalizările, toate persoanele care obțin venituri din postări pe platforme precum Facebook, Instagram, TikTok și YouTube și care nu dețin o firmă trebuie să completeze declarația unică. ANAF a organizat recent webinarii specializate. Ele sunt dedicate creatorilor de conținut. ANAF oferă astfel informații și sfaturi în privința obligațiilor fiscale și procedurilor legate de declararea veniturilor.