Joi, temperaturile cresc peste tot și vremea devine caldă pentru data din calendar. Se anunță o zi frumoasă, cu cer senin în regiunile sudice și un vânt ceva mai insistent în ținuturile estice, și în zona înaltă de munte. Maximele pleacă de la 18 grade în depresiuni și ajung la 26 de grade pe partea vestică.
Vremea în țară
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina găsim vreme frumoasă. Maximele cresc simțitor față de ziua trecută și ating 24-25 de grade. Vântul are intensificări și în această zonă și atinge viteze mai mari pe crestele munților. La noapte se mai încălzește puțin și avem minime între 8 și 10 grade.
O situație similară avem și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Nu prea vedem norii, vântul agită atmosfera, iar vremea devine caldă și temperaturile urcă până la 24 de grade.
În Dobrogea și Bărăgan, cerul rămâne curat pe tot parcursul zilei. Vântul are unele intensificări, iar în Bărăgan, maximele se apropie de pragul unei zile de vară și vor fi 24 de grade pe la Călărași.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș avem o zi cu soare și vânt domol. Temperaturile, mult mai ridicate decât miercuri, ajung la 23-24 de grade. După lăsarea nopții, norii se înmulțesc și vin câțiva stropi de ploaie.
În ținuturile vestice găsim atmosferă plăcută, foarte puțini nori și maxime de 25-26 de grade. Peste noapte, în mai ales în zona Crișanei o să plouă trecător.
În Transilvania avem o dimineață rece, mai ales în depresiuni, pe unde sunt condiții de ceață și de brumă. Apoi, soarele încălzește atmosfera, iar pe partea vestică, pe la Alba Iulia, se ating 25 de grade.
Vreme bună găsim și în zona Olteniei, pe unde nu vedem norii. Nici vântul nu pune probleme, iar la amiază, termometrele vor indica 23 de grade.
Un aer mai cald ajunge joi și în ținuturile sudice, iar maximele se opresc pe la 24 de grade. Avem cer senin toată ziua, iar vantul abia se simte.
Vremea la munte
La munte se anunță o zi însorită și mai caldă decât în mod obișnuit. Vântul prinde putere în zonele înalte, iar în nordul Carpaților Orientali o să bată cu peste 80 de km/h.