Cei care vor să îi cumpere pentru sărbători vor fi nevoiți să îi declare la primărie și să amenajeze spații pentru dezinfectare, la intrarea și ieșirea din coteț.
Iar jumătate dintre porcii din România sunt în gospodării ne spun cei din industrie. Măsurile sunt luate pentru a opri extinderea pestei porcine, care a redus considerabil numărul animalelor.
O familie ca aceasta cumpără doi porci în fiecare an, pe care îi crește acasă. Oamenii spun că așa ies mai ieftin. Au dat 500 de lei pe un purcel, față de mii de lei cât ar costa unul gata de tăiat. Cei cumpărați anul trecut depășesc acum 150 de kilograme.
„Tăiem unul de Crăciun și unul de Paște. Nu-i acoperim, că porcul nu trebuie acoperit. Înainte porcul se creștea pe paie, nu la cocină, cum avem noi acum”, spun oamenii.
Mii de cadavre de porci, victime ale pestei africane, îngropate într-un fost poligon, aproape de municipiul Călăraşi
Au apărut însă reguli noi pentru cum ar trebui să fie crescuți porcii individual, de familii, pentru evitarea pestei porcine.
Este foarte important ca porcii crescuți în gospodărie să fie ținuți în spații bine delimitate, în așa fel încât să nu intre în contact cu animale din alte gospodării ori cu animale sălbatice. Totodată, adăposturile trebuie construite în așa fel încât gospodarului să-i fie ușor să intre și să facă curat.
Pe de altă parte, cei care vor ca de acum înainte să crească porci acasă sunt obligați să amenajeze spații pentru dezinfectarea mâinilor, dar și a încălțămintei, care trebuie să fie una strict pentru coteţ.
Înregistrarea la primărie e obligatorie
Totodată, fiecare animal trebuie înregistrat în Registrul agricol la primăria de care aparțin. Medicii veterinar ar urma să controleze fiecare exploatație.
„Nu sunt înregistrați la primărie. Medicul veterinar a venit, i-a vaccinat, i-a crotaliat”, explică un crescător.
Pe de altă parte, ordonanța care reglementează acest sector, și care a intrat deja în vigoare, prevede ca și furajele cu care sunt hrănite animalele să fie ținute în spații protejate. La fel și paiele pentru așternut.
Sunt reguli de bun simț, rămâne de văzut câţi le vor respecta, spun reprezentanții fermelor acreditate care au cerut ca animalele din gospodării să fie mai atent monitorizate.
Ioan Ladoși, președintele Asociației Crescătorilor de Porci: „Până la momentul tardiv, foarte tardiv al acestei legi, practic nu se respectă nimic legat de biosecuritate. Nicăieri în Europa nu există porci, chiar și în gospodăriile mici, care să nu fie înregistrați de către Autoritatea Sanitar Veterinară. Nu există porci care să se plimbe dintr-o parte în alta a țării, fără să fie duși cu un mijloc de transport autorizat.”
Aceste lipsuri au dus la o răspândire rapidă a pestei porcine, iar România a ajuns pe locul doi în Europa la numărul de focare. Pe de altă parte, autoritățile precizează că porcul pentru Crăciun poate fi cumpărat numai din ferme autorizate și sub nicio formă din gospodăriile altor oameni.