Dorohoi News Logo

Senatul dezbate și votează noul proiect de majorare a pensiilor

pensie

Senatul va dezbate şi va supune votului, marţi, în comisiile de specialitate şi în plen, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii.

Conform noii legi, pensiile a peste 4,7 milioane de români vor fi recalculate după noua formulă. Proiectul prevede o majorare cu 13,8 procente a punctului de pensie, începând cu data de 1 ianuarie 2024, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei.

Același proiect mai prevede că cetățenii vor putea ieși la pensie după 15 ani de contribuții, cu excepția studiilor universitare, stagiului militar, concediului medical, şomajului, deportării, prizonieratului sau detenţiei politice. Până în anul 2035, femeile vor ieși la pensie la aceeași vârstă cu bărbații, respectiv de 65 de ani.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web