Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenționare meteo de tip COD GALBEN de intensificări ale vântului, polei, ninsori moderate cantitativ și viscol. Potrivit meteorologilor, atenționarea este valabilă începând de duminică, 7 ianuarie 2024, ora 18:00, până marți, 9 ianuarie 2024, ora 10:00.
În intervalul menționat, în județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași va ninge moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10...15 cm.
În cursul nopții de duminică spre luni (7/8 ianuarie) și în prima parte a zilei de luni (8 ianuarie) în jumătatea sudică a Moldovei, în cea estică a Munteniei și în Dobrogea vor fi mai ales ploi ce local vor depune polei, apoi vor predomina ninsorile.
Vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55...70 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate redusă.
Notă: La începutul săptămânii vremea se va răci semnificativ, astfel încât marți vor fi temperaturi maxime preponderent negative, cuprinse în general între -8 și 0 grade, iar în noaptea de marți spre miercuri (9/10 ianuarie) va fi ger în nord, centru și est, cu minime termice de până la -20...-18 grade.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.