După accidentul de la Ferma Dacilor, proprietarii unităților de cazare vor avea obligația de a transmite Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului autorizaţia de construire şi cartea funciară în vederea clasificării turistice.
Astfel, este modificată, prin ordin de ministru, legea privind normele metodologice pentru eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistică.
Noutatea acestui Ordin constă în faptul că a fost introdusă obligativitatea prezentării autorizaţiei de construire sau alte documente similare pentru construcțiile care nu necesită autorizații de construire. Toate aceste documente care însoțesc construcțiile trebuie sa aibă și autorizație la incendiu.