Dorohoi News Logo

Un anticiclon puternic lovește România. Meteorologii anunţă ger, burniţă şi ploi în zilele următoare

4

Se anunţă o vreme mohorâtă și răcoroasă în estul țării, la sfârșitul acestei săptămâni, dar și temperaturi de până la 16 grade Celsius în vest și sud-vest.

Săptămâna se încheie cu o serie de contraste regionale destul de mari. În timp ce prin vestul și, parțial, în sudul țării, se va simți din nou o adiere de primăvară, o pătură de nori stratiformi va acoperi o parte din regiunile estice, menținând temperaturile mai scăzute, chiar dacă nu va fi foarte frig.

Duminică, pasajul unui front atmosferic va produce o nouă rundă de ploi slabe în mai multe regiuni și ninsori la munte.

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 17 februarie
Vremea nu se va schimba prea mult nici sâmbătă. Dimineața va fi rece, dar pe parcursul zilei se va încălzi până la 14-16 grade în Banat, Crișana și sud-vestul Transilvaniei. La început, cerul va fi noros în regiunile estice, dar norii se vor mai restrânge în a doua parte a zilei.

De duminică, 18 februarie, se strică vremea
Weekendul se va încheia cu pasajul unui front atmosferic, care va aduce câteva ploi slabe în mai multe regiuni, dar și ninsori la munte, iar spre seară și în zonele mai înalte din estul Transilvaniei. 
În prima parte a zilei, vremea va fi frumoasă și însorită în sud, unde termometrele vor arăta până la 13-16 grade, în timp ce în jumătatea nordică a țării, cerul va fi noros și vor fi intervale cu ploaie. 
Spre seară, frontul va ajunge și în regiunile sudice, dar sunt așteptate ploi doar local, prin sud-est.

Temperaturile vor scădea la începutul săptămânii viitoare în majoritatea regiunilor, iar vremea se va menține răcoroasă în perioada următoare, chiar dacă nu fi rece pentru această perioadă a anului", potrivit meteoradar.ro.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web