În ședința Guvernului de miercuri, 28 februarie, 2024, a fost supus aprobării un Memorandum privind aprobarea deblocării unor posturi vacante în Ministerul Afacerilor Interne.
Memorandumul prevede deblocarea unui număr total de 338 posturi de execuție vacante din cadrul structurilor care fac parte din rețeaua sanitară a Ministerului Afacerilor Interne. Din acestea, 280 sunt posturi pentru personal medico-sanitar, iar 58 - personal din cadrul structurilor suport.
Acestea se împart astfel:
- 4 posturi pentru Direcția Medicală;
- 78 posturi pentru Spitalul de urgență ,,Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București;
- 64 posturi pentru Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Oradea;
- 24 posturi pentru Spitalul Clinic ,,Avram Iancu” Oradea;
- 79 posturi pentru Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu ,,Dr. Nicolae Kretzulescu” București;
- 89 posturi pentru Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Ploiești.
În prezent, la nivelul MAI sunt vacante un număr de 36.392 funcții, reprezentând un deficit de peste 22%, din care în rețeaua sanitară a ministerului se înregistrează un deficit de 896 funcții, reprezentând peste 40% din totalul funcțiilor.
De asemenea, a mai fost transmis spre aprobare un alt Memorandum pentru deblocarea unor posturi vacante în Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit Memorandumului aprobat de Guvern, vor fi deblocate 5.200 de funcții vacante de execuție din structurile MAI, în vederea ocupării acestora prin concurs sau examen, în condiţiile legii.
Ocuparea celor 5.200 de posturi vacante este necesară având în vedere obiectivele cu impact deosebit de important la nivel național precum migrația, mecanismul Schengen, Foaia de parcurs a U.E. pentru lupta antidrog, prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere și a crimei organizate.
Este avută în vedere încadrarea unor posturi specifice următoarelor domenii:
- Ordine și siguranță publică;
- Situații de urgență;
- Formare profesională;
- Funcții de specialiști în diverse domenii de activitate;
- Echipaje de poliție canină;
- Laboratoarele regionale pentru analiză genetică;
- Administrativ.
Potrivit prevederilor legale, personalul nou încadrat va parcurge un program de formare în instituțiile de formare profesională ale Ministerului Afacerilor Interne.