Vremea se schimbă din nou, anunță Administrația Națională a României (ANM). Potrivit noii prognoze meteo, mercurul din termometre va scădea considerabil săptămâna viitoare.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) spune că luni vom avea parte de cea mai călduroasă zi din acest an. De joi, în schimb, vremea va fi mai rece. Termometrele vor arăta 15 grade Celsius, deci vom avea parte de o răcire a vremii cu 20 de grade Celsius.
Elena Mateescu, directorul ANM, a declarat vineri că traversăm o perioadă foarte călduroasă. Aceasta se va menține până la debutul săptămânii viitoare. Cel puțin până miercuri, temperaturile în întreaga țară vor varia între 19 și 33 de grade Celsius. „Parcurgem o perioadă foarte călduroasă și la acest sfârșit de săptămână, și la debutul săptămânii viitoare.
Un val de aer rece va lovi România
Elena Mateescu a comunicat că o masă de aer mai rece este prevăzută să se apropie de zona țării noastre. Astfel, în a doua parte a săptămânii viitoare, temperaturile vor fi apropiate de normele pentru această perioadă din calendar.
Ea a menționat că se prognozează temperaturi mai scăzute, în jur de 15 grade Celsius în vest, centru și nord pentru ziua de joi, iar în sud și în sud-est se vor înregistra temperaturi de 15 grade sau cel mult 20 de grade Celsius.
„O masă de aer mai rece va aborda și zona țării noastre, astfel încât în a doua parte a săptămânii viitoare să ne apropiem practic de ceea ce ar fi normal pentru perioada din calendar.
Vorbim de temperaturi mai coborâte, circa 15 grade în vest, centru și nord pentru ziua de joi, şi 15 grade sau cel mult 20 de grade, în sud și în sud-est”, spune aceasta.
Va ploua în România
Elena Mateescu spune că este benefic faptul că se anunță ploi, având în vedere situația de secetă pedologică în mare parte din țară. Ea a menționat că aceste precipitații vor contribui cu siguranță la refacerea, cel puțin la suprafață, a rezervei de apă din sol.
Înainte de aceasta, a subliniat că vremea va rămâne foarte caldă, cu cea mai ridicată temperatură estimată pentru ziua de luni. Astfel, în cea mai mare parte a țării, se prognozează temperaturi între 25 și 33 de grade Celsius.
„Este bine că va ploua, după cum știm vorbim de secetă pedologică în bună parte din țară şi, atunci, aceste precipitații cu siguranță își vor aduce un aport la ceea ce ar putea însemna refacerea, cel puțin la suprafață, a rezervei de apă din sol. Până atunci, vorbim de o vreme foarte caldă. Cea mai călduroasă zi din acest episod va fi ziua de luni, când vom vorbi de temperaturi în cea mai mare parte a țării, între 25 până la 33 de grade”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, vineri, la Antena 3 CNN.