Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenționare meteo COD GALBEN de ploi și cantități de apă însemnate. Potrivit meteorologilor, atenționarea este valabilă începând de marți, 28 mai 2024, ora 16:00, până miercuri, 29 mai 2024, ora 16:00.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, în Carpații Orientali și jumătatea de est a Carpaților Meridionali vor fi perioade cu averse și cu caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25...30 l/mp și pe alocuri de peste 40...50 l/mp.
Totodată, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis și o informare meteo de ploi. Potrivit meteorologilor, informarea este valabilă începând de marți, 28 mai 2024, ora 10:00, până joi, 30 mai 2024, ora 20:00.
În intervalul menționat, aria ploilor va fi în extindere treptată și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice și pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15...25 l/mp și pe alocuri de peste 40 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.