Dorohoi News Logo

Nu e deloc o idee bună să te pozezi la alegeri. Ce amendă îţi iei dacă îţi faci selfie la vot „VotezContez”

1

Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat marți, 4 iunie, o Hotărâre care conține prevederi privind interdicția de a fotografia sau filma buletinele de vot. Această măsură este menită să combată frauda electorală și se aplică atât în țară, cât și în străinătate.

Reglementarea este valabilă şi dacă te pozezi pe tine cu elementele electorale în cadru. Iar tentaţia la #18 ani e mare, chiar trend pe reţelele sociale.

De altfel, BEC a aprobat modelul unui afiș care va fi tipărit și pus în toate secțiile de votare. Afișul avertizează alegătorii că „Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă și constituie contravenție”.

Ce rişti dacă îţi faci poză cu tot cu votul în cadru
Conform Legii nr. 115/2015, nerespectarea acestei interdicții poate atrage sancțiuni de la 600 la 1.000 de lei. Articolul 108 lit. o) din această lege stipulează că fotografierea sau filmarea buletinului de vot în timpul exercitării dreptului de vot constituie contravenție.

Măsura urmărește prevenirea acordării de foloase în schimbul votului. Au existat cazuri în care alegătorii primeau bani dacă prezentau dovada foto că au votat pentru un anumit candidat.

În ziua alegerilor, președinții birourilor electorale vor asigura expunerea afișelor cu interdicţia de fotografiere la loc vizibil în secțiile de votare.

Prin această măsură se dorește ca toți alegătorii să fie informați cu privire la interdicția de a fotografia sau filma buletinele de vot și la sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării acesteia.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web