Venus, planeta iubirii, intră în zodia Leu, pe 11 iulie. Urmează o perioadă cu gesturi romantice intense și amplificarea pasiunii în relațiile amoroase.
Horoscop Berbec
Nativii Berbec încep săptămâna cu preocupări pentru sfera sentimentală și clarificarea unor aspecte cu o persoană cu care a existat o ruptură. Pe 8 iulie se formează un aspect armonios între Mercur, planeta comunicării, și Jupiter din zodia Gemeni. Berbecii sunt încurajați să-și exprime sentimentele. Pe 11 iulie, Venus își face intrarea în zodia Leu, pe sectorul iubirii și aventurilor romantice și interacționarea cu partenerul sau cu persoanele pe care vor să le cucerească sau recucerească devine pasională. Berbecii au mai multă încredere în ei, însă atenție la faptul că același aspect poate aduce și tendința de exagerare. Weekendul vine cu provocări în relație, obligându-i pe nativii Berbec să se confrunte cu apecte mai puțin plăcute. Este nevoie de o abordare sinceră și deschisă și rezolvarea unor tensiuni din cauza impulsului lor de a controla relația.
Horoscop Taur
Nativii Taur încep săptămâna cu preocupări pentru sectorul vieții de familie, privind rezolvarea unor chestiuni domestice, care țin de casă și chestiuni birocratice. Pe 8 iulie se formează un aspect armonios între Jupiter din casa banilor și Mercur, planeta comunicării, semn că vor exista dialoguri legate de administrarea unor bunuri, o mutare a nativilor sau a unor membri din familie, cărora le oferă ajutorul. Pe 11 iulie, Venus intră în Leu, pe sectorul vieții de familie și căminului și întărește preocupările pentru casă și familie, începerea unei renovări sau a unei reamenajări. De asemenea, Taurii s-ar putea să-și exprime cu mai mult patos sentimentele față de părinți sau cei dragi. La finalul săptămânii, Venus, guvernatoarea nativilor, formează un aspect tensionat cu Pluton, guvernatorul casei relațiilor și aduce confruntări în raport cu partenerul de cuplu. Se recomandă prundeță în comunicarea și abordarea tuturor chestiunilor din relație, care privesc casa și relațiile cu părinții.
Horoscop Gemeni
Nativii Gemeni încep săptămâna cu deplasări și multe interacțiuni cu persoanele cunoscute, familia și persoana iubită, cu care stabilesc diverse planuri. Prin urmare, pe 8 iulie, Mercur, guvernatorul Gemenilor, formează un aspect armonios cu Jupiter, guvernatorul casei relațiilor, semn că există conexiune, cooperare și armonie în relațiile cu partenerul, dar și cu cei cu care desfășoară activități. Pe 11 iulie, Venus începe să traverseze zodia Leu, respectiv casa comunicării, învățării, interacțiunilor și deplasărilor. Gemenii se pot aștepta la o explozie de energie în comunicare, să-și declare sentimentele, sunt mai expresivi. Este un moment prielnic pentru gesturi romantice, declarații, momente intense de conexiune cu partenerul. Totodată, Gemenii vor face mai multe deplasări și se intensifică ieșirile în spațiul social. La finalul săptămânii, Venus, în tranzit prin casa comunicării, formează un aspect tensionat cu Pluton, planeta transformărilor profunde, în tranzit prin casa principiilor, credințelor, sistemului de valori, călătoriilor și cunoașterii. Se dinamizează axa cunoașterii și comunicării și pot să apară provocări în relație. Pluton îi invită pe Gemeni să privească în profunzime. Abordat constructiv, contextul astral aduce oportunități de transformare profundă în planul sentimental.
Horoscop Rac
Nativii Rac încep săptămâna cu preocupări legate de administrarea banilor, fac plăți și caută să rezolve un context financiar. Pe 8 iulie, Mercur, planeta comunicării, formează un aspect armonios cu Jupiter, guvernatorul casei muncii, semn că au mintea deschisă și pot explora o serie de posibilități profesionale. Contextul astral aduce șanse de colaborare și încheieri de contracte. Pe 11 iulie, Venus începe să traverseze zodia Leu, respectiv casa banilor și vin șanse să se afirme, să-și dea seama de valoare, să negocieze în favoarea lor și să-și mărească veniturile. În planul sentimental este un moment bun pentru a-și exprima sentimentele, să-și impresioneze partenerul, să-l recucerească și să aibă parte de momente intense. În weekend, Venus formează un aspect tensionat cu Pluton, din casa transformărilor profunde, a banilor și bunurilor deținute la comun cu partenerul, privind intimitatea și încrederea reciprocă. Atenție la conflictele care pot să apară brusc și neașteptat în cuplu, la gelozie sau posesivitate, pe care partenerul nu le va tolera!
Horoscop Leu
Nativii Leu încep săptămâna cu preocupări pentru planurile personale, implicarea în proiecte noi, care să le aducă satisfacție sau recunoaștere, să strălucească și să iasă în față prin idei sau acțiuni întreprinse. Pe 8 iulie se formează un aspect armonios între Mercur, planeta comunicării, și Jupiter din zodia Gemeni, semn că vor colabora și comunica bine cu prietenii, colegii sau cei cu care desfășoară activități profesionale sau independente. Lucrurile par să se îndrepte în ce privește relația cu unii dintre prieteni cu care au existat tensiuni. Pe 11 iulie, Venus începe să traverseze zodia Leu, respectiv casa personalității și micul benefic vine cu șanse și oportunități pe toate planurile, fie ca sunt personale, relationale sau profesionale. Venus vine cu energie și pasiune pentru Lei, mai ales în viața amoroasă, iar relațiile sentimentale devin prioritare. Nativii Leu vor apela la gesturi romantice cu care să-și impresioneze partenerul. La finalul săptămânii, Venus formează un aspect tensionat cu Pluton, planeta transformărilor profunde, din casa relațiilor și este posibil să apară tensiuni în relație.
Horoscop Fecioara
Nativii Fecioară încep săptămâna cu o stare mai puțin plăcută, aduceri aminte din trecut și energie scăzută. Au nevoie de reechilibrare și de o perioadă pentru a-și reîncărca bateriile. Dacă își aduc aminte de persoane din trecut, cu care au avut o relație sentimentală, s-ar putea să aibă regrete, să caute să analizeze niște situații, care au dus la rupturi și pe viitor să încerce să nu mai repete aceleași greșeli. Pe 8 iulie se formează un aspect armonios între Mercur, guvernatorul lor, și Jupiter din zodia Gemeni, semn că se poate rezolva o situație în relație, pentru că Jupiter aduce o notă de optimism, în timp ce Mercur ajută la o comunicare mai ușoară. Pe 11 iulie, Venus începe să traverseze zodia Leu, respectiv casa frământărilor interioare, subconștientului, spiritualității și trecutului, semn că nativii își vor analiza sfera sentimentală și financiară. Tot pe 11 iulie Venus formează un aspect armonios cu Neptun și creează un cadru prielnic pentru rezolvarea unor tensiuni, iar combinația de energii dintre cele două semne de apă, amplifică sentimentele de romantism, ajutându-I pe nativi să se conecteze cu partenerul la nivel profund. Weekendul aduce evenimente în sectorul muncii, în relațiile cu colegii, pe axa sănătății și invită la înțelegerea unor trăiri și sentimente/emoții, chiar dacă se formează un aspect tensionat, care poate aduce confruntări și conflicte.
Horoscop Balanță
Nativii Balanță încep săptămâna cu discuții cu prietenii legate de sfera sentimentală, relațiile cu copiii sau plecarea într-o călătorie. Pe 8 iulie se formează un aspect armonios între Mercur, planeta comunicării, și Jupiter din zodia Gemeni, semn că apar oportunități de a începe proiecte noi, care vor fi în acord cu principiile și credințele lor, conform pregătirii profesionale. Comunicarea și negocierile vor juca un rol important și oferă oportunitatea de învățare și dezvoltare din punct de vedere profesional, prin intermediul schimburilor de experiențe. Balanțele pot participa la seminarii, cursuri, ateliere și workshopuri, unde vor întâlni persoane cu care vor lega prietenii pe termen lung. Pe 11 iulie, Venus începe să traverseze zodia Leu, respectiv casa prietenilor, planurilor și proiectelor pe termen lung. Balanțele vor socializa mai mult și-și lărgesc cercul de cunoștințe, iar cei singuri își pot întâlni jumătatea prin intermediul grupurilor pe care le frecventează. Cu ajutorul lui Venus, guvernatoarea lor, nativii se vor simți mai încrezători și deschiși să-și exprime sentimentele. Weekendul poate aduce conflicte de natură financiară din cauza unor opinii diferite în raport cu partenerul sau alți membri ai familiei.
Horoscop Scorpion
Nativii Scorpion încep săptămâna cu preocupări pentru carieră și obiectivele profesionale. Astfel, inițiază dialoguri cu șefii, legate de unele propuneri, care vin spre ei pentru schimbarea funcției sau preluarea unui alt proiect. Pe 8 iulie se formează un aspect armonios între Mercur, planeta comunicării, și Jupiter, din zodia Gemeni, context astral care poate aduce mai mulți bani în conturile lor, dacă vor știi să se pună în valoare, să negocieze un contract. Pe 11 iulie, Venus începe să traverseze zodia Leu, respectiv casa carierei și aspirațiilor profesionale, imaginii și reputației și aduce șanse de a-și îndeplini un obiectiv profesional. În planul profesional, nativii Scorpion simt un impuls creativ și își exprimă cu entuziasm ideile. Scorpionii sunt sfătuiți să profite de acest context astral, pentru că le poate aduce beneficii considerabile în perioada următoare. La finalul săptămânii, Venus și Pluton, planeta transformărilor profunde și guvernatorul lor, intră într-un aspect tensionat, semn că apar conflicte în relație, în raport cu partenerul. O comunicare deschisă și clară poate să ducă la detensionarea conflictelor și la găsirea unor soluții constructive.
Horoscop Săgetător
Contextul astral al începutului de săptămână le aduce nativilor Săgetător preocupări pentru pregătirea unei vacanțe, călătorii, găsirea unor oferte de sejur și achitarea acestora, după ce se sfătuiesc cu partenerul de viață. Pe 8 iulie se formează un aspect armonios între Mercur, planeta comunicării, și Jupiter din zodia Gemeni, semn că nativii vor fi pe aceeași lungime de undă cu partenerul de cuplu în tot ce întreprind. Jupiter, guvernatorul lor, și Mercur, guvernatorul casei relațiilor, își unesc forțele și aduc oportunități de dezvoltare și oferă o notă de optimism în toate planurile pe termen lung. Pe 11 iulie, planeta Venus începe să traverseze zodia Leu, respectiv casa idealurilor, direcției profesionale, cunoașterii și le oferă nativilor oportunitatea de a-și prezenta un proiect, să meargă într-o direcție care le va aduce satisfacții profesionale. Finalul săptămânii scoate în evidență anumite chestiuni financiare, pe care nativii trebuie să le discute cu partenerul de cuplu sau partenerii de afaceri. În caz contrar, apar tensiuni și conflicte.
Horoscop Capricorn
Contextul astral al începutului de săptămână le aduce nativilor Capricorn discuții despre bani și administrarea unor bunuri la comun deținute cu partenerul de cuplu sau pe care le pot obține sub formă de împrumut de la alte persoane sau instituții. Pe 8 iulie se formează un aspect armonios între Mercur, planeta comunicării, și Jupiter din zodia Gemeni, din casa muncii, semn că dialogurile începute acum se pot transforma în proiecte pe termen lung, care să aducă mai mulți bani în conturile nativilor.Pe fondul acesta astral are loc, pe 11 iulie, intrarea lui Venus, micul benefic, în zodia Leu. Așadar, înțelegerile și negocierile se pot concretiza în perioada următoare, mai ales că registrul astral este susținut și de alte aspecte armonioase. În weekend, Venus, micul benefic, și Pluton, planeta transformărilor profunde, formează un aspect tensionat, semn că pot să apară tensiuni în relație sau în raport cu o persoană cu care flirtează. Sunt de evitat gesturi de posesivitate sau accese de gelozie, care pot strica relațiile.
Horoscop Vărsător
Contextul astrologic de la începutul săptămânii le aduce nativilor dialoguri cu partenerul despre serviciu, activitățile și rutina zilnică. Apar preocupări și pentru starea de sănătate și schimbarea regimului de viață. Pe 8 iulie se formează un aspect armonios între Mercur, planeta comunicării, și Jupiter din zodia Gemeni. Schimburile de idei, care au loc acum, deschid posibilități noi de conectare cu partenerul, prin extinderea orizonturilor și încurajarea implicării în diverse proiecte creative. De asemenea, este un moment excelent pentru o comunicare deschisă și găsirea unor soluții la probleme, dar și la petrecerea timpului în mod plăcut. Pe 11 iulie, Venus începe să traverseze zodia Leu, respectiv casa relațiilor, căsătoriei și parteneriatelor profesionale. Micul benefic aduce înțelegere, armonie, întâlniri romantice plăcute pentru cei singuri și posibilitatea de a intra într-o relație. La finalul săptămânii, Venus și Pluton, planeta transformărilor profunde, intră într-un aspect conflictual. Se dinamizează axa relațiilor și sunt de evitat confruntări, care pot pleca de la chestiuni domestice sau nemulțumiri profesionale.
Horoscop Pești
Contextul astral de la începutul săptămânii aduce dialoguri pentru soluționarea unor contexte profesionale. Pe 8 iulie se formează un aspect armonios între Mercur, planeta comunicării, și Jupiter din zodia Gemeni, semn că se pot rezolva, prin comunicare, anumite contexte familiale sau care țin de sănătatea/luarea unor decizii în sfera profesională a unui membru al familiei. Pe 11 iulie, Venus începe să traverseze zodia Leu, respectiv casa muncii, sănătății, sarcinilor, programului de lucru, relațiilor cu colegii. Se va observa o îmbunătățire a condițiilor de muncă, a stării de sănătate. Vin oportunități de schimbare de job, de implicare în noi proiecte, care pot mări veniturile. Cei singuri își pot găsi jumătatea prin intermediul serviciului sau al activităților profesionale pe care le desfășoară. În weekend, Venus formează un aspect tenstionat cu Pluton, planeta transformărilor profunde, dinamizând axa cunoașterii, învățării, comunicării și principiilor/credințelor de viață. Sunt de evitat dialoguri în care nativii să-și impună punctele de vedere privind sistemul lor de valori, pentru că nu vor face decât să strice niște relații.