Ministerul Finanțelor își dorește introducerea unui nou tip de CNP, cel fiscal, care va fi propriu pentru fiecare client.
Românii vor avea în curând de ţinut minte încă un Cod Numeric Personal. De data aceasta este vorba despre unul fiscal. În baza acestuia, Ministerul Finanțelor, prin intermediul Fiscului, va afla tot ce a cumpărat online un român şi apoi va începe verificările.
Ministerul Finanțelor își dorește introducerea unui nou tip de CNP, cel fiscal, care va fi propriu pentru fiecare client.
În prezent, când se introduce o factură dintre un comerciant și un client final în sistemul e-Factura se folosește CNP-ul obișnuit, din buletin.
Pe viitor, Ministerul Finanțelor își dorește să fie folosit un CNP fiscal, care va permite Finanțelor să vadă și istoricul de cumpărături făcute de către români în mediul online.
Aici ar putea fi și o problemă, potrivit experților fiscali, pentru că, deși nu va fi obligația clientului să introducă această factură, totuși va permite Finanțelor să vadă un set de date personale și de aici ar putea să porneasca inclusiv verificări făcute de către FISC.
Pentru a evita aceste verificări românii ar putea să apeleze la cumpărături făcute în străinătate. Acest lucru ar putea lovi puternic magazinele online din România, care ar putea să piardă clienți.