Alegerile parlamentare se vor desfășura doar în ziua de 1 decembrie, în România, iar în străinătate, timp de două zile, sâmbătă și duminică 30 noiembrie - 1 decembrie, a comunicat președintele AEP, Toni Greblă.
Campania electorală începe în data de 1 noiembrie şi se încheie la 30 noiembrie 2024, ora 07:00, a precizat șeful Autorității Electorale permanente, citat de news.ro.
Toni Greblă a anunţat că votul se va desfăşura la alegerile parlamentare într-o singură zi, în 1 decembrie, iar în străinătate, votul pentru Parlament se va desfăşura pe parcursul a două zile, respectiv sâmbătă şi duminică, 30 noiembrie şi 1 decembrie.
Votul va începe la ora 7:00 dimineaţa, atât sâmbătă cât şi duminică şi se va închide la ora 21:00 dar dacă atât în ţară cât şi în străinătate vor fi cetăţeni care nu au apucat să voteze, atunci preşedintele Biroului secţiei de votare poate hotărî prelungirea votării până când ultimul alegător va vota, dar nu mai târziu de 23:59, când sistemul va fi închis.
În ţară, alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa.
În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa. În străinătate, alegătorii care se prezintă la vot la secţiile de votare organizate în străinătate şi care fac dovada că au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota la orice secţie organizată în străinătate.
Personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, secţiilor consulare şi institutelor culturale din străinătate pot vota la orice secţie organizată în străinătate.
Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi operatorii de calculator din străinătate, dacă au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota la secţia de votare unde îşi desfăşoară activitatea.
Candidaţii pot vota la orice secţie de votare organizată în străinătate, dacă aceştia candidează în circumscripţia electorală externă.
În ţară, cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în România care în ziua votării se află în ţară îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării:
a) cartea de identitate;
b) cartea electronică de identitate;
c) cartea de identitate provizorie;
d) buletinul de identitate;
e) paşaportul diplomatic;
f) paşaportul diplomatic electronic;
g) paşaportul de serviciu;
h) paşaportul de serviciu electronic;
i) carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.
Cetăţenii români cu domiciliul în România, dar care au adresa de reşedinţă în străinătate, îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării, însoţite de un document oficial emis de statul străin privind stabilirea reşedinţei*:
a) cartea de identitate;
b) cartea electronică de identitate;
c) cartea de identitate provizorie;
d) buletinul de identitate;
e) paşaportul diplomatic;
f) paşaportul diplomatic electronic;
g) paşaportul de serviciu;
h) paşaportul de serviciu electronic;
i) paşaportul simplu;
j) paşaportul simplu electronic;
k) paşaportul simplu temporar.
Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în străinătate, conform prezentei legi, în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării:
a) paşaportul simplu, cu menţionarea ţării de domiciliu;
b) paşaportul simplu temporar, cu menţionarea ţării de domiciliu;
c) paşaportul simplu electronic, cu menţionarea ţării de domiciliu.
Campania electorală începe în data de 1 noiembrie şi se încheie la 30 Noiembrie 2024, ORA 07:00.
Fiecare competitor electoral are obligaţia de a înregistra la Autoritatea Electorală Permanentă un MANDATAR FINANCIAR COORDONATOR, termenul-limită fiind 1 NOIEMBRIE 2024. La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024, mai mulţi candidaţi independenţi nu pot folosi serviciile aceluiaşi mandatar financiar.
Conturile bancare pentru campania electorală se deschid numai prin intermediul mandatarilor financiari coordonatori înregistraţi la Autoritatea Electorală Permanentă.