Dorohoi News Logo

Startul campaniei pentru turul doi al alegerilor prezidențiale blocat de decizia CCR

ccr

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a atras atenția că startul campaniei electorale pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale depinde exclusiv de validarea oficială a Curții Constituționale a României (CCR).

Legea prevede în mod clar: campania electorală poate începe abia după ce CCR confirmă oficial cei doi candidați cu cele mai multe voturi. Teoretic, până în momentul pronunțării CCR – așteptată vineri –, orice activitate electorală este suspendată.

„Campania electorală pentru turul 2, zice legea, începe în momentul în care CCR i-a validat pe primii doi care participă în finală. Teoretic, campania electorală până mâine când se pronunţă CCR e oprită. (…) Legea spune că începe după ce CCR îi validează pe cei doi care merg în turul doi. Până nu se pronunţă CCR oficial nu începe campania”, a explicat el pentru cei de la Agerpres.

Conform calendarului stabilit de Guvernul României, campania electorală ar fi trebuit să înceapă vineri. Cu toate acestea, o amânare a CCR privind decizia de validare a rezultatului primului tur a complicat lucrurile.

Decizia CCR a fost amânată pentru vineri, în urma unor cereri depuse de Cristian Terheș și Sebastian Constantin Popescu, care au solicitat anularea alegerilor prezidențiale din primul tur, după cum se arată pe site-ul instituției.

Renumărarea voturilor are șanse să fie finalizată până la termenul stabilit de CCR
La rândul său, fostul judecător al Curții Constituționale a României, Petre Lăzăroiu, a dat asigurări că renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale are șanse să fie finalizată până la termenul stabilit de instanța constituțională, vineri, la ora 14:00. Deciziile CCR sunt obligatorii, iar acest proces va fi gestionat prin Biroul Electoral Central (BEC).

O astfel de operațiune este realizabilă, dar doar cu o mobilizare excepțională a autorităților implicate. În același timp, el a avertizat că, dacă renumărarea nu va fi încheiată în timp util, verdictul CCR va trebui amânat.

„Deciziile Curții sunt obligatorii. La disputa electorală dintre Geoană și Băsescu (…) Am dispus și Biroul Electoral Central și celelalte birouri, inclusiv din străinătate, s-au aliniat, le-au renumărat, a venit fiecare circumscripție electorală din fiecare județ și din străinătate, au anulat voturile nule și s-a constatat că de fapt mai multe voturi nule avea Băsescu”, a spus el pentru cei de la Adevărul.

Termenul limită pentru judecarea cazului este stabilit pentru data de 29 noiembrie 2024, la ora 14:00. În aceste condiții, toate privirile sunt îndreptate spre autoritățile române pentru a vedea dacă vor reuși să respecte calendarul strict impus de CCR. Mobilizarea devine cheia întregului proces. O eventuală întârziere ar putea complica și mai mult situația politică tensionată.

Dacă se confirmă eroarea semnalată în contestația lui Cristian Terheș – conform căreia voturile destinate lui Ludovic Orban ar fi fost atribuite Elenei Lasconi – există o posibilitate reală ca primul tur al alegerilor prezidențiale să fie anulat. Această ipoteză, spune el, ar putea influența decisiv verdictul CCR. Decizia CCR ar putea fi emisă imediat după finalizarea renumărării voturilor, proces care este acum în plină desfășurare.

Același lucru s-a întâmplat și-n anul 2009
O situație similară a avut loc în 2009, în timpul disputei electorale dintre Mircea Geoană și Traian Băsescu. Atunci, CCR a dispus renumărarea voturilor nule, iar rezultatele au arătat că Traian Băsescu avea mai multe voturi în această categorie decât se estimase inițial.

Curtea Constituțională a României a anunțat oficial că a dispus reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot, atât cele valabile, cât și cele nule, pentru scrutinul prezidențial din 24 noiembrie 2024. Decizia sa vine în urma unei ședințe tensionate, în care judecătorii constituționali au amânat pentru a doua oară pronunțarea în cazul unei posibile anulări a alegerilor.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web