Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că priveşte "cu înţelegere" către problemele cetăţenilor români din Harghita şi Covasna, având o relaţie foarte bună cu aceştia, şi nu se numără printre cei care se tem că minoritarii maghiari vor fugi "în spate" cu aceste judeţe în Ungaria.
"Eu am o relaţie, aş putea spune dintre politicienii români, poate am cea mai bună relaţie cu populaţia din Harghita şi Covasna. Uitaţi-vă inclusiv la alegerile din 2009, am luat procente mult mai mari decât în ţară în turul doi, deci nici nu sunt un politician care să vrea să se hrănească din naţionalism excesiv", a spus Băsescu despre discursurile apărute pe tema "Ţinutului Secuiesc" în urma subiectului reorganizării administrativ-teritoriale.
Preşedintele a precizat că "are atâta naţionalism" cât consideră că trebuie să aibă orice român şi în mod deosebit şeful statului, astfel încât nu se teme ca alţi politicieni de problema situaţiei secuilor.
"În niciun caz nu sunt unul din politicienii care se tem că minoritarii maghiari iau Harghita şi Covasna în spate şi fug cu ea în Ungaria. Asta nu", a conchis Băsescu. (DorohoiNews.ro)