Două proiecte de lege ce prevăd sancţiuni dure pentru conducătorii auto care comit infracţiuni vor fi dezbătute de parlamentari în sesiunea din toamnă.
Senatorul PDL Iulian Urban propune ca amenzile de circulaţie să fie plătite în funcţie de leafa contravenientului. Parlamentarul susţine că valoarea punctului de amendă ar trebui să fie de 10% din salariul minim brut pe economie pentru contravenienţii cu venituri anuale sub 30.000 de lei.
O altă propunere care îi va afecta pe şoferi aparţine deputatului independent Tudor Ciuhodaru . El vrea ca tuturor conducătorilor auto care au consumat alcool la volan şi care comit accidente soldate cu decesul victimei să li se suspende permisul auto pe viaţă. (DorohoiNews.ro)
Sursă: libertatea.ro