Dorohoi News Logo

Florin Ţurcanu: „Strategia PDL este de a minţi despre cine sunt, ce reprezintă şi să ducă de nas oamenii”

Florin-Ţurcanu

Uniunea Social Liberală – PSD, PNL şi PC a demonstrat în ultimele săptămâni că are un program clar pentru Botoşani, atât la judeţ cât şi la municipiu, pentru dezvoltare şi crearea de locuri de muncă. USL a arătat că propune o schimbare adevărată: priorităţi reale pentru oameni cum sunt locurile de muncă şi lucrări publice de calitate, dar şi o echipă nouă – cu nume noi, profesionişti în economie şi administraţie. PSD, PNL şi PC propun schimbarea aşteptată de botoşăneni.

Adversarul nostru în alegerile locale din iunie este PDL cu feţele sale multiple. Nu trebuie să greşim: nu există această „mişcare pentru Botoşani” – există doar PDL. Restul sunt hârtii. Este un mod jignitor şi trist al PDL de a fugi de răspunderea guvernării naţionale, dar şi locale. Mai întâi şi-au schimbat culoarea, acum îşi schimbă numele – dar ei rămân aceiaşi oameni, acelaşi partid. Cu tot respectul pentru celelalte partide luate la braţ de PDL ele nu înseamnă ceva în această construcţie, ci doar un pretext pentru fuga  de răspundere a PDL. E păcat că se fac părtaşi la aşa ceva.

Ca să fie limpede: Cătălin Flutur şi Mihai Ţâbuleac sunt candidaţii PDL şi sunt responsabili pentru răul provocat de PDL şi Băsescu. E vorba de o „solidaritate politică” la bine, dar şi la greu. Acum ei trebuie să treacă prin acest deşert şi să răspundă, nu să arunce praf în ochi botoăşănenilor.

Vreau să răspund domnului Flutur care a zis că „lumea e sătulă de politică în judeţ”: lumea e sătulă, dar e sătulă de batjocura PDL la drumuri care sunt sparte şi distruse, de banii alocaţi de la Guvern doar localităţilor PDL, e sătulă de băgatul mâinii până la fund în bugetul public de către PDL. Flutur face aceeaşi politică de diversiune a PDL încercând să bage pe toată lumea laolaltă. Oamenii trebuie să ştie încă odată că e o diferenţă clară între PDL reprezentat de Flutur şi Ţâbuleac, şi USL reprezentată de o echipă serioasă, o echipă realmente a „schimbării” – condusă de mine şi de Ovidiu Portariuc.

Vreau să le mai transmit botoşănenilor că locul liberarilor nu este alături de PDL ci alături de alianţa PNL - PSD - PC. Programul liberal pentru Botoşani e reprezentat de USL. PDL nu are program şi e doar un „carton” în spatele căruia se ascund oameni fără identitate. PDL e o minciună politică. Oferta noastră a USL e una de schimbare a acestui sistem PDL rupt de oameni. Oferta noastră înseamnă preocupare totală pentru locurile de muncă.

Florin Ţurcanu, candidat USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web