Având în vedere acceptul Comisiei Europene, urmare solicitării MDRT, de a realoca 172,85 milioane euro, alocate pentru DMI 4.2. şi necheltuite, către alte domenii majore de intervenţie, dintre care 39,84 milioane euro pentru Axa 5. precum şi Ordinul 1825/2011 care permite supracontractarea până la 120%, Consiliul Judeţean Botoşani, prin Preşedintele Mihai Ţâbuleac, face demersuri pentru urgentarea aprobării contractului de finanţare pentru acest proiect de importanţă majoră pentru judeţ.
Consiliul Judeţean Botoşani a depus în data de 13/08/2009, la Organismul Intermediar ADR Nord-Est Piatra-Neamţ, Cererea de finanţare aferentă proiectului cu titlul “Reabilitarea şi valorificarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Complexul Monahal Coşula, judeţul Botoşani”, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa 5, DMI 5.1. , proiect care a fost aprobat şi care figurează în prezent pe lista de rezervă a AMPOR.
Mănăstirea Coşula este un obiectiv înscris în patrimoniul cultural naţional, conform Ordinului nr. 2.314/2004, având o importanţă majoră culturală, istorică şi turistică. Situată în comuna cu acelaşi nume, în partea sudică a judeţului Botoşani, la cca. 20 km de reşedinţa de judeţ, mănăstirea a fost ctitorită în vremea lui Petru Rareş, în anul 1535, de către marele vistier Mateiaş Cosolvei. Biserica mănăstirii nu a suferit modificări semnificative în timp. Ca şi alte mănăstiri şi biserici din Moldova, sec XV-XVl, mănăstirea Coşula a fost iniţial pictată şi în exterior (1536 – 1538), mărturie fiind scena Judecăţii de Apoi care se păstrează încă pe faţada vestică a mănăstirii. “Galbenul de Coşula” se alătură “Albastrului de Voroneţ”, înscriind pictura mănăstirii în rândul operelor unice în România.
Una din priorităţile de dezvoltare ale Judeţului Botoşani o reprezintă şi promovarea turismului cultural şi religios. În acest sens, Mănăstirea Coşula, alături de Mănăstirile: Vorona, Sihăstria Voronei şi Balş se înscrie în circuitul turistic ecumenic judeţean. În vederea facilitării accesului turiştilor către aceste obiective de patrimoniu, Consiliul Judeţean Botoşani realizează şi investiţii pentru modernizarea infrastructurii rutiere în zonă, una dintre acestea fiind şi modernizarea DJ 208 H Pădureni –Coşula –Buda, proiect care va fi finanţat tot prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa 2, DMI 2.1. (DorohoiNews.ro)
Redacţia Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!