Președintele Organizației Județene a PSD Botoșani, senatorul Gheorghe Marcu consideră că este necesară o schimbare a oamenilor care conduc orașele, judeţele şi care vor fi în următorul Parlament.
Acesta mai susţine că în funcţie de rezultatele la alegerile locale vor fi aleşi candidaţii pentru alegerile parlamentare, săptămâna aceasta fiind depusă moţiunea de cenzură, iar săptămâna viitoare urmând să fie votată în plenul celor două camere. Liderul a mai spus că nu poate exista noțiunea de stat fără a se respecta o regulă a bunului simț.
„Rog oamenii să îi aleagă pe cei mai buni, pe cei mai corecţi, pe cei mai oneşti. E nevoie ca oamenii publici să aibă caracter, să aibă competenţă şi să fie loiali celor pe care îi reprezintă. Vom încerca să găsim din resursa umană pe care o avem la dispoziţie cei mai buni şi să-i aruncăm în această bătălie a alegerilor locale. Parte dintre cei care vor confirma vor intra şi în bătălia pentru alegerile legislative. Sper să găsim o echipă cât mai bună care să reprezinte cu cinste judeţul Botoşani”, a declarat Gheorghe Marcu.
Senatorul a mai precizat că își dorește ca USL să câștige 80% din primăriile din județ, având astfel peste 60 de reprezentanți ai autorităților locale din totalul de 78. „Este un target pe care noi ni l-am propus să-l realizăm şi sper ca prin capacitatea oamenilor noştri şi prin programul pe care îl vom prezenta cetăţenilor din judeţul Botoşani, să ne acorde votul lor de încredere pentru alegerile locale care vor avea loc peste o lună şi ceva”, a mai adăugat Marcu. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro
Redacţia Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la acest articol! Mulţumim pentru întelegere!