Dorohoi News Logo

Dolineaschi: „Moţiunea care va fi votată mâine are cele mai mari şanse să treacă”

Andrei Dolineaschi

Deputatul PSD, Andrei Dolineaschi, a declarat că va vota la vedere în favoarea moţiunii de cenzură depusă în Parlament de către grupurile partidelor din USL. Preşedintele executiv al PSD Botoşani consideră că această moţiune are cele mai mari şanse să treacă, în comparaţie cu demersurile similare făcute anterior de către USL.

„Voi vota la vedere în favoarea moţiunii de cenzură. Sunt multe semnale că moţiunea va trece, iar USL va forma o nouă majoritate în Parlament şi va merge la Cotroceni pentru a propune un nou prim ministru”, a declarat Dolineaschi.

Deputatul social-democrat a mai afirmat că eşecul guvernării Ungureanu a produs o mare deziluzie în PDL şi i-a determinat pe mulţi dintre parlamentarii acestei formaţiuni să se alăture demersului USL în încercarea de a schimba actualul guvern. „Cabinetul Ungureanu a moştenit de la Boc atât aroganţa, cât şi incompetenţa. Vedem iar că cei din Guvern fac gafe enorme, care afectează categorii largi de cetăţeni. Iar în loc să îşi ceară scuze şi să repare ce au stricat, adoptă aceeaşi atitudine arogantă şi sfidătoare la adresa pensionarilor. Recentele bâlbâieli ale Guvernului Ungureanu în privatizarea Cupru Min şi în criza pensiilor i-au deziluzionat pe parlamentarii PDL. Unii au plecat deja, alţii sunt pe punctul de a face acest lucru până la votul moţiunii”, a precizat Dolineaschi.

Deputatul PSD consideră că o parte din parlamentarii PDL vor vota moţiunea pentru că ştiu că în acest fel vor fi excluşi din partid şi nu vor mai trebui să explice electoratului de ce au părăsit barca puterii cu puţin timp înainte de alegeri.

Redacţia Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la acest articol! Mulţumim pentru întelegere!

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web