Fiind prezent într-o vizită de lucru la Dorohoi, senatorul Gheorghe Marcu, liderul Organizaţiei Judeţene PSD Botoşani, a declarat ca în opinia lui, după schimbarea Prefectului şi a Subprefectului, USL-ul ar trebui să urmeze şi alţi paşi de acest gen privind societăţile, regiile autonome sau anumite direcţii aflate în subordinea autorităţilor locale.
„În primul rând vreau să nu uităm că mai avem, mai putin de patru săptămâni până pe data de 10 iunie, când au loc alegerile locale şi sunt anumite societăţi comerciale care se află în subordinea autorităţilor locale. Aici mă refer la acele societăţi comerciale, regii autonome sau anumite direcţii care aparţin de autoritatea locala, unde managerii sau conducatorii acestora pot fi schimbaţi în funcţie de noii lideri care vor rezulta în urma alegerilor locale.”, a declarat în exclusivitate pentru DorohoiNews senatorul Gheorghe Marcu.
În acelasi timp senatorul Gheorghe Marcu, este de părere că acolo unde există directori de deconcentrate care sunt numiţi politic, fără a susţine un concurs, se impune schimbarea lor.
Două nume concrete pe care le-a dezvăluit liderul PSD Botoşani este inspectorul general al Inspectoratului de Învăţământ al judeţului Botoşani şi directotul de la Poşta Botoşani. Schimbarea acestora este luată în calcul deoarece aceştia au făcut exces de zel privind politizarea instituţiilor pe care le coordonează.
„Referitor la deconcentrate, cele care aparţin de Ministerele aflate la Bucureşti, consider că acolo unde sunt directori acum, fără concurs, ceea ce înseamnă că ei au fost numiţi politic, în opinia mea se impune schimbarea, în cazul în care Ministrul respectiv consideră că este cazul. Cred că sunt câteva cazuri de acest gen la nivelul deconcentratelor în Botoşani şi aici pot veni şi cu două nume concrete şi anume inspectorul general al Inspectoratului de Învatamant al judeţului Botoşani şi directotul de la Poşta Botoşani. Aici se impune schimbarea deoarece sunt de părere că aceşti lideri au făcut exces de zel privind politizarea instituţiilor pe care le coordonează în Botoşani.”, a adăugat Gheorghe Marcu. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
Redactia Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!