Încă de la debutul campaniei electorale pentru alegerile locale, candidatul USL pentru funcţia de Preşedinte al Consiliului Botoşani, deputatul Florin Ţurcanu, îşi petrece cea mai mare parte a timpului alături de alegători.
Zilnic, Florin Ţurcanu, străbate judeţul pentru a cunoaşte mai bine problemele cu care se confruntă locuitorii acestuia. „Continui să străbat judeţul în lung şi-n lat, aşa cum am făcut în cei 4 ani de mandat ca deputat, pentru ca oamenii să aibă ocazia să mă cunoască mai bine şi să confirm că le sunt alături şi mă lupt pentru ei. Am o mulţime de proiecte pe care vreau să le realizez în calitate de viitor preşedinte al Consiliului Judeţean şi, datorită faptului că doresc ca toţi locuitorii judeţului să susţină şi să contribuie la aplicarea acestor proiecte, trebuie să vorbesc cu fiecare alegător în parte. Mai mult, vreau să prezint personal aceste proiecte şi să mă consult cu oamenii în privinţa modului de rezolvare a problemelor cu care ne confruntăm cu toţii, ca locuitori ai judeţului Botoşani”, a spus Florin Ţurcanu.
Campania a început pentru Florin Ţurcanu cu lansarea candidaţilor USL, la „Casa Sindicatelor” din Botoşani, unde alături de susţinători ai alianţei au fost şi invitaţi de seamă precum: senatorii PSD Ioan Chelaru şi Dan Şova, europarlamentarul PSD Cătălin Ivan, Ministrul Agriculturii Daniel Constantin.
După lansarea grandioasă, membrii celor trei partide care formează USL – PNL – PC şi PSD – s-au îndreptat spre Staţiunea de cercetare Popăuţi unde, ca în fiecare an, a fost organizat „Târgul expoziţional de miei, pielicele şi produse tradiţionale”.
În cadrul târgului, alături de aproximativ 6000 de locuitori ai judeţului, au fost lansaţi candidaţii de primar ai USL la cele 78 de unităţi administrative ale judeţului. După discursul de la Casa Sindicatelor, ministrul Agriculturii Daniel Constantin a apreciat ideea de promovare a tradiţiei şi a declarat că va susţine toate proiectele şi ideile candidatului USL ,FLORIN ŢURCANU.
Cea de a doua săptămână de campanie a debutat cu întâlniri electorale în comunele: Lunca, Todireni, Hlipiceni, Răuseni, Călăraşi, Santa Mare, Româneşti, Albeşti, unde candidatul USL la funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, s-a întâlnit cu alegătorii.
Au urmat apoi comunele: George Enescu, Ibăneşti,Cristineşti, Ungureni, Unţeni, Nicşeni, Roma, unde alegătorii au discutat cu candidatul USL spunându-şi păsurile aşteptând ca viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean să fie mai aproape de ei şi de comunităţile lor. Întâlnirile au fost organizate de către candidaţii de primar din respectivele comune şi de reţeaua electorală.
Indiferent de locaţia aleasă, un lucru e sigur: oamenii îl susţin pe Ţurcanu, pentru că simt că inimile lor bat în acelaşi ritm. De aceea, susţinem cu mândrie că:
VOTĂM ŢURCANU PREŞEDINTE AL CONSILIULUI JUDEŢEAN ...că-i de-al nostru!
Implică-te! Schimbarea începe acum!
Redactia Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!