Dorohoi News Logo

Dorin Alexandrescu susţine propunerea ACD pentru funcţia de viceprimar

Dorohoi_Primar

Grupul ACD (PNL+PC) a propus persoana care va ocupa funcţia de viceprimar al municipiului Dorohoi. Aceştia l-au desemnat pe Constantin Bursuc, preşedintele PNL Dorohoi şi co-preşedinte USL Dorohoi, pentru a ocupa această funcţie.

Referitor la acest lucru, s-a cerut din partea grupului PSD un punct de vedere clar în legătură cu susţinerea acestei propuneri a grupului ACD.

Preşedintele Partidului Social Democrat Dorohoi şi primarul în funcţie, Dorin Alexandrescu, a ţinut să precizeze faptul că grupul PSD îşi va menţine punctul de vedere şi va exista o colaborare în cadrul USL, iar propunerea pe care o va avea grupul ACD va fi susţinută în Consiliul Local.

„Eu îmi menţin punctul de vedere în ceea ce priveşte poziţia grupului PSD în relaţia cu ACD. Colaborarea politică va fi timp de patru ani de zile, iar viceprimarul va aparţine ACD-ului, propunere pe care noi o vom susţine în Consiliul Local.”
, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, primarul municipiului Dorohoi şi preşedintele PSD Dorohoi, Dorin Alexandrescu. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro


Redacția Dorohoi News:
Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web