Dorohoi News Logo

Andrei Dolineaschi preia conducerea Organizaţiei Judeţene PSD Botoşani

Gheorghe Marcu si Andrei Dolineaschi4

Senatorul Gheorghe Marcu, preşedintele PSD Botoşani, a transmis o adresă conducerii centrale a partidului în care anunţă că renunţă la funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene şi cedează prerogativele de lider deputatului Andrei Dolineaschi. Asta se întâmplă ca urmare a faptului că din toamnă Marcu va ocupa funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare şi este nevoit să renunţe la funcţiile de partid.

„Consider că este mult prea mult până în noiembrie să se facă această trecere, ar fi prea abruptă şi cred că este mai bine să se facă o trecere lină către noul lider al social-democraţiei din Botoşani. Am anunţat conducerea partidului despre intenţia mea şi la prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional sper să se facă transferul de la mine către Andrei Dolineaschi. Acum şedinţa BPN poate avea loc săptămâna viitoare sau peste două săptămâni”, a declarat Gheorghe Marcu.

Acesta rămâne senator al PSD până în toamnă şi, totodată, chestor al Senatului. Practic, după prima şedinţă a BPN al PSD noul preşedinte al organizaţiei judeţene Botoşani va fi Andrei Dolineaschi.

Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web