Presedintele PNL Botosani, Florin Turcanu, vrea sa atraga la referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu peste 225.000 de votanti din judet. Asta inseamna, spune el, 65% din cetateni. Pentru a-i atrage la vot, Florin Ţurcanu vrea să organizeze o tombola, iar marele premiu constă în două maşini. Traian Băsescu poate fi demis cu 50% + 1 din voturile celor prezenţi.
”Am stabilit in fiecare comuna numărul de votanţi. Dacă premierul emite ordonanţă şi pune referendumul două zile, pe 28 şi 29 iulie, deja lucrurile sunt foarte clare. La Botoşani voi face o tombola. Voi pune o Dacia Logan la tombolă şi la Dorohoi. Care iese la vot şi votează va putea participa la aceste tombole”, a spus Ţurcanu, citat de botosaninews.
El spune că banii pentru cele două autoturisme vor fi asiguraţi din sponsorizări.
Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!