Lovitură în campania pentru referendum: PSD şi UNPR au semnat o alianţă. Mai exact, cele două partide fac acum alianţa de centru stânga. Alianţa PSD - UNPR urmează să fie înregistrată la tribunal, informează România TV.
Partidul Social Democrat şi Uniunea Naţională pentru Progresul României au semnat o cerere privind un protocol de colaborare înregistrată la Tribunalul Bucureşti. Conform acestuia, cele două formaţiuni politice vor forma Alianţa de Centru Stânga.
"Este o alianţă de centru stânga aşa cum PNL a semnat cu PC de centru dreapta, noi de la UNPR suntem alături de Guvernul Ponta. L-am sprijinit în Parlament. Doctrina noastră e de centru-stzânga ca şi cea a PSD. Din PSD au plecat oameni extraordinari care au format UNPR. E un partid al pensionarilor şi a celor care au salarii foarte mici. Noi pentru asta am militat: pentru salarii şi pentru pensia minim garantată", a spus Liliana Mincă, vicepreşedinte al Departementului Economie, Transporturi, Finanţe al UNPR, la România TV, adăugând că partidul din care face parte a format respectiva alianţă "din interes naţional":
"Este o alianţă la nivelul întregii ţări. Sperăm să avem stabilitate economică şi politică. Vrem să existe dialog social şi ca legea privind averile foarte mari să treacă de parlament. Cât timp vom avea sprijin din partea PSD şi noi vom sprijini tot ceea ce înseamnă proiectele lor în parlament. În interes naţional, orice formaţiune politică poate sprijini acest guvern".
Liderul grupului progresist din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a explicat că alianţa va fi înscrisă la tribunal, documentele au fost depuse şi a fost făcut anunţul publicitar. ''Forma de asociere a partidelor conform legii 14 este alianţa politică, nu alianţa electorală. Alianţa electorală se înscrie la BEC, în timp ce alianţa politică se înscrie la tribunal. Alianţa electorală durează până se dă votul, alianţa politică durează şi după aceea. Actele depuse la tribunal şi care stau la baza acestei alianţe, ca de fapt a oricăror alianţe politice, stau protocoalele de colaborare şi acordurile dintre cele două partide. Este o formalitate pe care o cere legea pentru a putea înscrie oficial alianţa politică. La alegerile viitoare acest lucru implică o colaborare dar nu este o alianţă electorală. Evident că dacă noi spunem 'colaborăm peste tot' vom colabora şi la alegeri, dar nu este o alianţă electorală doar cu scopul de alegeri'', a declarat Eugen Nicolicea, citat de Agerpres.