Într-un interviu acordat postului Europa FM preşedintele suspendat acuză lipsa de corectitudine în organizarea referendumului de demitere, spune că se va retrage din politică abia atunci când i se termină mandatul şi anunţă pe cine şi-ar dori să vadă după el la conducerea statului.
"În ceea ce privește cine aș vrea să-mi fie președinte vă pot spune cu precizie cine n-aș vrea să-mi fie președinte. N-aș vrea să-mi fie Crin Antonescu sau Victor Ponta și nu pentru că-mi sunt adversari politici, dar uitați-vă ce au făcut cu țara asta. (...)", a declarat Traian Băsescu, la Europa FM.
Preşedintele suspendat a oferit totuşi şi un nume: "Spre exemplu Mihai Răzvan Ungureanu, un om deschis, un om apreciat pe plan european."