PNL va promova oameni pe funcţii de conducere pe competenţă şi nu politic. Cel puţin asta susţine liderul PNL, Florin Ţurcanu. Acesta a precizat că nu vor fi persoane numite politic pe funcţii şi că atâta timp cât va fi la şefia Consiliului Judeţean pe aceste posturi vor fi numiţi cei mai buni dintre cei care vor participa la concursuri. Ţurcanu a mai spus că aşteaptă ca la concursurile care urmează să fie organizate şi care vor fi libere să se înscrie cine vrea.
” Pentru orice post din judeţul Botoşani, le cer tuturor membrilor partidelor politice şi în special domnilor de la PSD, să înţeleagă că eu, preşedinte al Consiliului Judeţean, nu numesc oamenii politic. Cine va fi cel mai bine pregătit va câştiga concursul. Credeţi că dacă l-am numit pe Gabi Cârlan la Nova Apaserv şi este membru PNL, îl eliberează de responsabilităţi sau ne obligă pe noi să îl păstrăm acolo…Nu există aşa ceva. Şi nu voi accepta niciodată niciun membru PSD sau PNL să îl susţin într-o funcţie, că doar PSD îl susţine. Îmi pare rău…“, a spus Ţurcanu, citat de botosaninews.
Acesta a ţinut să dea drept exemplu cazul lui Dan Bacinschi, care, deşi este membru PNL, nu a promovat concursul pentru funcţia de director la Direcţia de Statistică.
“Dacă eram vagabond, Bacinschi lua concursul. Dar le-am spus clar: nu vă pregătiţi, nu luaţi. Şi l-a căzut, iar eu eram în Bucureşti. Numai trebuia să dau un telefon seara, dar nu am vrut. Nu pot să fac lucrul acesta. Vom scoate postul din nou la concurs şi vor pleca mai mulţi la concurs, iar cel care va fi cel mai bun ăla va câştiga” a adăugat Ţurcanu.