Dorohoi News Logo

Deputatul Andrei Dolineaschi vrea să stopeze traseismul politic printr-o iniţiativă legislativă

Andrei Dolineaschi

Deputatul PSD Andrei Dolineaschi, preşedintele executiv al social-democraţilor botoşăneni, pregăteşte un proiect legislativ prin care le pune gând rău parlamentarilor traseişti politici.

Acesta a declarat că lucrează la un proiect de lege prin care parlamentarii care părăsesc grupul parlamentar în numele căruia au fost aleşi prin vot să se întoarcă în faţa alegătorilor pentru a şti dacă rămân sau nu fără mandat.

„Primarii care pleacă de la un partid la altul îşi pierd mandatul, la fel şi consilierii locali, la fel şi cei judeţeni, la fel şi preşedinţii de consilii judeţene. La parlamentari nu se poate întâmpla asta din cauza prevederilor constituţionale, însă eu propun altceva. Lucrez la un proiect potrivit căruia un parlamentar care pleacă de la un partid să fie supus unui referendum pe colegiul pe care a fost ales pentru ca alegătorii să spună dacă sunt de acord ca el să rămână parlamentar sau vor să-şi piardă mandatul”, a declarat deputatul Dolineaschi.

Din 2008 şi până acum, dintre parlamentarii judeţului Botoşani trei pot fi incluşi la categoria traseişti, Liviu Câmpanu a trecut de la PNL la UNPR, Nicolae Rebenciuc de la PNL la PDL iar Cătălin Buhăianu de la PDL la PSD chiar în acest an.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web