Tineretul Național Liberal din Botoșani a sărbatorit Ziua Națională a României intr-un mod cu adevărat inedit. La primele ore ale dimineții, membrii din CEL ( Clubul Elevilor Liberali) și TNL ( Tineretul Național Liberal) Botoșani au împărțit botoșănenilor baloane, flyere și stegulețe. Începând cu ora 14.00, tinerii liberali i-au așteptat pe botoșănenii cu inimă mare să participe la spectacolul umanitar “Tinerii uniți pentru copiii fără părinți”.
Participanții la spectacol au fost întâmpinați cu bomboane și stegulețe cu tricolorul. Chiar dacă invitații au fost făcute tuturor consilierilor locali din Municipiul Botoșani și altor oficialități, singurii care au fost sensibilizați de problemele copiilor fără părinți au fost primarul Ovidiu Portariuc și consilierul său Marcel Goldenberg, viceprimarul Viorel Iliuță, inspectorul general adjunt la ISJ Botoșani Cătălina Lupașcu, vicepreședintele PNL Viorel Grigoraș. Au fost prezenți și câțiva membri PNL, Viorel Coman, Gabi Murariu și Cristi Lazarovici.
Spectacolul a început cu interpretarea imnului. A fost un moment impresionant și pentru că, imediat după aceea, cei aprozimativ 500 de spectatori au ridicat câte un cartonaș (pe care l-au găsit pe scaunele din sala de spectacol), formând astfel un impresionant tricolor. Pe scenă au urcat rând pe rând elevi din mai multe licee din Botoșani. Au fost momente frumoase, de la dansuri populare la street dance, prezentarea unor spectaculoase haine pictate manual de către elevi, contorsionism și melodii interpretate de elevi premiați internațional. S-a cântat muzică populară și chiar copiii din public au urcat pe scenă și au dansat o horă. De apreciat a fost și prezența actriței Petronela Chiribuță, care s-a alăturat cu drag campaniei tinerilor liberali și a prezentat spectacolul. Toată lumea a cântat, a râs, s-a simțit extraordinar de bine și acest lucru nu a făcut decât să bucure și mai mult cei 15 copii orfani invitați la spectacolul organizat pentru ei. Aceștia cincisprezece sunt doar o parte din copiii care vor primi donațiile in ziua de 6 decembrie, de Moș Nicolae.
„Vreau să mulțumesc tuturor celor care au făcut donații și aș vrea să le pronunț numele tuturor. Dar știu că Dumnezeu este alături de acești ingerași fără părinți și am încredere că El le va mulțumi intr-o zi pentru gestul frumos pe care l-au făcut” a declarat Anca Pâslaru vicepreședinte TNL Botoșani.
Și pentru ca spectacolul a fost unul cu scop caritabil, toata lumea a răspuns rugaminții organizatorilor și fiecare a venit cu o donație. S-au strâns 4 saci de jucării, 5 saci de hăinuțe, unul de cărți și altul de dulciuri.
„Aceasta a fost prima ediție a campaniei noastre și mă bucur că botoșănenii au dat curs invitației și au făcut un gest nobil prin donațiile lor. Pe 6 decembrie vom fi alături de copiii pentru care am organizat acest spectacol umanitar și zâmbetul lor va fi satisfacția noastră” a adăugat Sorin Cornilă, președintele TNL Botoșani.