Dorohoi News Logo

Femeile PSD-iste din Botoșani au oferit daruri copiiilor în cadrul acţiunii „Vine, vine Moș Crăciun”

Mos Craciun la PSD BT_3

După alegerile parlamentare, în care au câştigat maximum de mandate, la social-democraţii botoşăneni Moş Crăciun a venit şi la propriu. Sâmbătă spre amiază el a poposit la sediul organizaţiei municipale de femei, din bulevardul Mihai Eminescu. A fost întâmpinat deopotrivă de copiii PSD-iştilor, dar şi de alţii lipsiţi de părinţi, de prin centrele statului sau aflaţi în plasament familial.

Coadă la daruri în pungi PSD-iste

Teribil de tremurat Moşul şi-a făcut loc prin mulţimea de curioşi şi a acceptat să împartă daruri abia după ce luat puţin la rost micuţii: ba nu îşi iau siropelul, ba nu mănâncă tot din farfurie şi alte dintr-astea, însă în final nu l-a lăsat inima şi tot a împărţit cadouri. Copiii au făcut coadă în jurul său, însă statul în picioare le-a fost răsplătit, fiecare dintre ei plecând cu câte un dar. Şi fiindcă acţiunea a avut loc într-o casă social-democrată, pungile au fost în consonanţă: alb-roşii cu stema PSD.

„Crăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit. De Crăciun totul este posibil. Crăciunul înseamnă magie, împlinire, bucurie şi vis. Colindele de Crăciun sunt o călătorie din suflet către suflet. Crăciunul e ca o dimineaţă liniştitoare, senină. Ştim că totul e abia la început, ştim că lucrurile sunt bune, iar cele mai puţin bune se vor îndrepta”, a afirmat Tereza Nica, lidera femeilor social-democrate din municipiul Botoşani. Ea a urat celor prezenţi multă sănătate, un Crăciun fericit şi a îndemnat oamenii să fie mai buni în aceste zile.

„Nu mă consider un invitat de onoare”

Rând pe rând au luat cuvântul trei dintre cei patru parlamentari pe care PSD îi are la Botoşani începând cu data de 9 decembrie, care au fost prezentaţi drept „invitaţi de onoare”. „Nu mă consider un invitat de onoare, mă consider un om al casei, un om care am fost alături totdeauna de colegii mei. Dragi copii, sunteţi frumoşi, îl aşteptăm pe Moşul, ne bucurăm că suntem iată la a treia ediţie a unei acţiuni extraordinar de frumoase şi pentru acest lucru nu pot decât să mulţumesc organizatorilor”, a afirmat senatorul Doina Federovici, care a precizat că Moş Crăciun vine duminică şi în şase localităţi din colegiul Dorohoi – Flămânzi.

În opinia medicului pediatru Tamara Ciofu, Moş Crăciun şi-a găsit la organizaţia municipală de femei din bulevardul Mihai Eminescu cel mai bun loc. „Au trecut repede, repede lunile anului şi, cum e cel mai bine, anul trebuie să se sfârşească cu sărbătoare şi bucurie şi aceasta este numaidecât sărbătoarea Crăciunului, sărbătoare la care Moş Crăciun o să ne bată la ferestre şi o să aducă daruri tuturor copiilor noştri frumoşi”, a menţionat deputatul Tamara Ciofu, în timp ce omologul său din PSD Botoşani a rememorat vremurile copilăriei.

„Suntem în pragul unei mari sărbători creştine pe care toţi o aşteptăm pe parcursul anului şi ne amintim că totdeauna Crăciunul a fost sărbătoarea copilăriei noastre. Este o zi în care Moş Crăciun vine cu daruri pentru copii, dar este o zi în care toţi părinţii devin şi ei copii”, a afirmat deputatul Mihai Baltă.

„Sabotaj, Dan Diaconescu trebuie să fie”

Nu au lipsit momentele amuzante, proprii unei asemenea manifestări. Astfel, viceprimarul Cosmin Andrei, care a ţinut loc primarului Ovidiu Portariuc, ce spre deosebire de 2011, când era consilier local, de această dată a lipsit de la acţiune, a transmis celor prezenţi că, „mi s-au dezaburit ochelarii şi vă văd, nu ştiam cu cine vorbesc”.

De asemenea, la final i s-a dat cuvântul celui supranumit la microfon „eminenţa cenuşie”, moment în care sonorizarea a început să dea iar rateuri. „Sabotaj, Dan Diaconescu trebuie să fie”, a reacţionat Gheorghe Vâzdoagă, secretar executiv PSD Botoşani.

Moşul a plecat în Laponia de Darabani fără Crăciuniţă

La final, după ce a dat daruri la toată lumea, Moşul a făcut o şedinţă foto cu copii, adulţi şi-o Crăciuniţă, după care deputatul Mihai Baltă i-a urat „mult succes în Laponia”, adică undeva la câţiva zeci de kilometri depărtare, prin Darabaniul înzăpezit.

Spectacolul „Vine, vine Moş Crăciun” este la a treia ediţie şi a fost iniţiat de organizaţia municipală de femei condusă de consilierul local Tereza Nica. La aceasta mai mulţi social-democraţi şi-au adus copiii sau nepoţii, cazurile Doinei Federovici, a consilierului judeţean Gheorghe Vâzdoagă şi chiar a organizatoarei, a cărei fată, Otilia Nica, a jucat rol de… Crăciuniţă. Din program n-ua lipsit muzica populară şi un program de dans al trupei „Glamour”.


Sursa: Botosaneanul.ro

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web