La începutul lunii aprilie vor avea loc alegeri pentru stabilirea conducerii organizaţiei judeţene a PSD Botoşani. Potrivit secretarului executiv al PSD Botoşani, Gheorghe Vâzdoagă, sâmbătă, 9 februarie, s-au declanşat adunările generale de dare de seamă şi alegeri la Ripiceni şi Manoleasa, urmând ca până pe 20 martie aceste adunări să fie terminate.
„Adunările generale au două puncte principale la ordinea de zi: alegerea noilor organe de conducere şi alegerea delegaţiilor pentru conferinţa judeţeană. Până pe 20 martie terminăm acest capitol, iar pe 5-6 aprilie vom avea alegerile pentru conducerea organizaţiei judeţene a PSD, iar pe 19-20 aprilie delegaţia PSD Botoşani la participa la lucrările congresului de la nivel central”, a declarat Gheorghe Vâzdoagă, secretarul executiv al PSD Botoşani.