Primarul comunei Vlăsinești, Lucian Trufin, a anunțat că organizația locală pe care o conduce îl va susține pe Andrei Dolineaschi la funcția de președinte al PSD Botoșani.
„M-am consultat cu mai mulți colegi din organizația noastră din Vlăsinești. Am decis să îl votăm pe domnul deputat Andrei Dolineschi pentru fucția de președinte al PSD Botoșani”, a declarat președintele PSD Vlăsinești
Lucian Trufin, care deține și funcția de vicepreședinte al PSD Botoșani, consideră că Dolineaschi a fost mereu alături de primarii social-democrați din județ pe care i-a sprijinit în derularea proiectelor de interes local. „Andrei Dolineaschi e unul dintre președinții care i-a ajutat cel mai mult pe primarii PSD și nu numai. Pe mine m-a sprijinit de câte ori am apelat la el și știu mulți alți primari pe care i-a ajutat la Guvern să își debolcheze proiectele și să obțină finanțare”, a subliniat vicepreședintele PSD Botoșani.
În prezent, deputatul Andrei Dolineaschi este președintele interimar al PSD Botoșani și a declarat că își va anunța oficial candidatura pentru un mandat plin, după ce va discuta cu președintele PSD, Victor Ponta.