Dorohoi News Logo

Deputatul PSD Tamara Ciofu a inițiat înființarea subcomisiei „pentru combaterea discriminării și promovarea egalității de șanse”

Tamara Ciofu deputat Botosani

Deputatul PSD, Tamara Ciofu a depus marți, 5 martie a.c. la Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale din care face parte propunerea pentru constituirea „Subcomisiei pentru combaterea discriminării și promovarea egalității de șanse”.

Înființarea subcomisiei ce are ca scop apărarea drepturilor persoanelor care sunt supuse oricăror forme de discriminare și a încălcării principiului egalității de șanse a fost votată cu unanimitate de voturi, iar deputatul de Botoșani a fost ales președintele acestui nou organism legislativ.

„Am luat decizia de a iniția această subcomisie deoarece consider că, în acest fel, atât eu cât și colegii mei vom putea exercita un control mai strict asupra anchetelor care vizează abuzurile și încălcările drepturilor omului în ceea ce privește discriminarea și încălcarea egalității de șanse”, a declarat Tamara Ciofu.

„În același timp, va exista un mecanism bidirecțional de comunicare și cooperare cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu Avocatul Poporului, ceea ce va conduce la realizarea de activități proactive din partea subcomisie și anume: efectuarea de vizite în locurile unde sunt reclamate situații de discriminare, chemarea la audieri a reprezentanților instituțiilor care încalcă principiul egalității de șanse precum și organizarea de dezbateri publice care să conducă la îmbunătățirea legislației în domeniul drepturilor omului”, a completat deputatul botoșănean.   

În cadrul Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, în afară de subcomisia nou înființată la propunerea deputatului social democrat „pentru combaterea discriminării și promovarea egalității de șanse”, își mai desfășoară activitatea „subcomisia pentru monitorizarea respectării egalității de tratament” și „subcomisia pentru romi”.  

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web