Dorohoi News Logo

FUZIUNEA PSD-UNPR. Ce posturi de conducere va primi partidul lui Oprea. Scandal-monstru la Neamţ

oprea_ponta_Fuziune

PSD şi UNPR se pregătesc de fuziunea programată pentru Congresul din aprilie. Negocierile sunt în toi, însă reprezentaţii celor două partide vorbesc deja ce posturi de la vârf vor merge la UNPR. Dacă la nivel naţional, discuţiile decurg fără probleme, teritoriul se confruntă cu fricţiuni. La Neamţ, pesediştii locului sunt nemulţumiţi de faptul că preşedintele Consiliului Judeţean, Culiţă Tărâţă, îşi doreşte şefia organizaţiei judeţene, în pofida faptului că UNPR-iştii ar fi îndrituiţi doar la un post de vicepreşedinte.

Deputatul UNPR Eugen Nicolicea, secretar al Camerei Deputaţilor, spune că negocierile între cele două partide sunt încă în curs, fuziunea urmând să fie aprobată de către Congresele celor două partide.

"Probabil o să folosim practica din vechime. Dacă mai ţineţi minte, FDSN a fuzionat cu vreo 17 partide şi fiecare dintre acestea a primit câte un post de vicepreşedinte. Aveau un număr de vicepreşedinţi neegalat decât acum de către PNL. Aşa se făcea în vechime. Vedem...", a declarat Nicolicea pentru RTV.NET.

Informaţia este confirmată de surse din PSD. "Cel mai probabil, UNPR va primi un post de vicepreşedinte la nivel naţional pentru Gabriel Oprea", a declarat un pesedist.

Un alt lider al partidului a precizat că acelaşi procedeu se va aplica şi la nivelul judeţelor. "Preşedintele de la organizaţia UNPR va deveni vicepreşedinte la PSD. Filialelor li s-a comunicat deja să păstreze un loc vacant de vicepreşedinte pentru un om de la UNPR", a spus social-democratul.

Algoritmul ar putea fi dat peste cap în judeţul Neamţ, acolo unde UNPR deţine şefia Consiliului Judeţean prin fostul deputat Culiţă Tărâţă, iar la parlamentare a obţinut două mandate prin deputatul Marian Enache şi senatorul Octavian-Liviu Bumbu.

Pesediştii spun că Tărâţă vrea să se întoarcă la PSD doar în calitate de preşedinte al PSD Neamţ. "Tărâţă vrea să fie preşedinte la PSD. Te doare mintea...", a spus cu năduf un social-democrat nemţean.

În schimb, preşedintele recent ales al organizaţiei PSD, deputatul Ioan Arsene, susţine că UNPR va primi doar un post de vicepreşedinte, în cazul în care fuziunea se realizează. Întrebat dacă este adevărat că Tărâţă îi vizează funcţia, Arsene a spus: "Vrutul e gratis. Nu-l costă nimic să vrea. Chiar nu mă interesează ce-şi doreşte domnul Tărâţă".

În ultimele luni, organizaţiile din Neamţ ale PSD şi UNPR au ajuns în conflict aproape deschis, punctul culminant fiind atins pe 1 februarie când consilierii judeţeni ai PSD şi PNL au determinat demiterea din postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean a lui Gabriel Farcaş, un apropiat al lui Tărâţă.

Însă Arsene susţine că demersul este unul normal. "Am adus normalitatea în Consiliul Judeţean deoarece, conform protocolului USL, un post de vicepreşedinte al CJ revenea liberalilor", a spus Arsene pentru RTV.NET.

Pe de altă parte, surse din UNPR susţin că situaţia tensionată de la Neamţ este suficient de îngrijorătoare încât conducerile centrale ale celor două partide să caute să aplaneze conflictul astfel încât fuziunea dintre cele două partide să decurgă fără probleme. Chiar şi preşedintele Victor Ponta s-ar fi interesat de situaţia din judeţ.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, pe 19 septembrie, la România TV, că UNPR se va întoarce la PSD. Liderul social-democraţilor a afirmat că şi preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, are aceeaşi opinie.

Ponta a respins speculaţiile legate de o eventuală rupere de către UNPR a acordului cu PSD după alegerile parlamentare. "Din două motive: în primul rând, la un moment foarte delicat, acela al investirii Guvernului pe care îl conduc şi de atunci încoace, cei de la UNPR au votat foarte corect alături de noi şi, în al doilea rând, în viziunea mea şi cred că şi a domnului Oprea, UNPR va reveni la PSD, la un moment dat", a declarat Ponta.

Preşedintele PSD a spus că îşi asumă acordul prin care UNPR a primit locuri de la PSD pentru alegerile parlamentare din toamnă. "Am luat o decizie de Realpolitik pe care am discutat-o cu colegii mei şi ne-am asumat-o. Până la urmă şi candidaţii UNPR se vor supune votului oamenilor şi unii vor fi realeşi, iar alţii nu", a mai spus social-democratul. Sursa: RTV.NET

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web