Echipa susţinătoare a moţiunii Elenei Udrea va depune, luni, o nouă contestaţie privind legalitatea rezultatului alegerii preşedintelui PDL la convenţia de sâmbătă şi va cere organizarea unui al doilea tur de scrutin, a declarat, în exclusivitate pentru AGERPRES, primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu.
Edilul democrat-liberal susţine că există noi probe potrivit cărora rezultatul alegerilor pentru funcţia de preşedinte al PDL a fost viciat.
„Se va depune, luni, o contestaţie care arată faptul că au fost delegaţi la convenţie care nu aveau dreptul să fie delegaţi. De asemenea, au apărut oameni pe listele altor judeţe sau sectoare din Capitală deşi erau membri la alte filiale judeţene. Totodată apar şi delegaţi care au votat deşi nu au fost prezenţi la Convenţie şi avem câteva exemple şi din judeţul Neamţ”, a declarat, pentru AGERPRES, Laurenţiu Dan Leoreanu.
Primarul municipiului Roman susţine că diferenţa de voturi pentru a fi organizat cel de-al doilea tur pentru alegerea preşedintelui PDL este de 37 de voturi. Integral pe agerpres.ro