Deputatul Andrei Dolineaschi a anunțat oficial că va candida pentru funcția de președinte al Organizației PSD Botoșani, la alegerile interne în cadrul cadrul conferinței județene ce va fi organizată în data de 14 aprilie.
„Am amânat anunțarea oficială a candidaturii mele la conducerea PSD Botoșani pentru că am dorit să mă consult cu colegii mei din organizație și cu președintele partidului, domnul Victor Ponta. Din punctul meu de vedere, e bine ca înainte de a te înscrie într-o competiție să te asiguri că ai o echipă și o minimă susținere în cadrul organizației pe care intenționezi să o conduci. Le mulțumesc tuturor celor care și-au manifestat deja susținerea pentru mine”, a declarat deputatul PSD.
Andrei Dolineaschi deține în prezent funcția de președinte interimar al PSD Botoșani, pe care a preluat-o după demisia fostului președinte Gheorghe Marcu. Anterior, deputatul PSD anunțase că va face un anunț oficial privind candidatura la conducerea PSD Botoșani după ce va discuta acest subiect și cu președintele PSD Victor Ponta.