Liberalii botoșăneni și-au sărbătorit vineri, cei 138 de ani de istorie, printr-o serie de acțiuni menită să marcheze acest eveniment important din istoria liberalismului românesc. Sala de Marmură a Teatrului „Mihai Eminescu” a găzduit, începând cu orele 17.30, Seminarul „PNL : 138 de ani de istorie, onoare și demnitate”, în cadrul căruia prof. doctor de istorie Dan Prodan și profesorul de istorie Dănuț Huțu au vorbit audienței despre începuturile liberalismului și modul cum Partidul Național Liberal a marcat, de-a lungul anilor, istoria României.
Acțiunea a fost mai degrabă un schimb de idei, deoarece o parte dintre cei prezenți și-a manifestat dorința de a veni în completarea celor doi istorici cu propriile viziuni. La final, viceprimarul Viorel Iliuță le-a transmis liberalilor urările sale de bine. “La mulți ani, dragi colegi, să fiți alături de PNL, de istoria sa și sunt convins că dumneavoastră veți avea de scris istoria”, a spus Viorel Iliuță, președintele organizației municipale PNL Botoșani.
Ulterior, de la orele 19.00, liberalii și simpatizanții PNL, s-au îndreptat către Piața Tricolorului, unde a fost coborât drapelul tricolor pentru a fi înlocuit cu un altul, de dimensiuni impresionante. Drapelul a fost înălțat în acordurile Imnului național, astfel că momentul a avut o încărcătură emoțională puternică. „Înainte de a fi liberali, suntem români”, a declarat Viorel Iliuță.
Acțiunile organizate la Botoșani cu ocazia Sărbătorii Liberale s-au încheiat cu lansarea a 138 de lampioane galbene și albastre, culorile specifice Partidului Național Liberal. Printre liberalii botoșăneni care au asistat la aceste manifestări s-au numărat viceprimarul Viorel Iliuță, președintele Organizației Municipale PNL Botoșani, senatorul Viorel Grigoraș, consilierul primului-ministru, Mihai Țurcanu, consilierul municipal Stelian Pleșca, secretar coordonator al PNL, dar și tineri liberali însoțiti de liderii lor. Fiecare din cei prezenți a purtat vineri, ceva galben, așa cum a și fost îndemnul viceprimarului Viorel Iliuță, pentru cei care gândesc liberal.