Dorohoi News Logo

Doina Federovici: „Doamna Turcan să fie mai atentă la starea învățământului românesc și a celui botoșănean, care a format-o și pe dumneaei”

Doina Federovici - HUNCA MIJAELA

Șefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, Mihaela Huncă a fost criticată dur de vicepreşedintele PDL, Raluca Turcanu, aflată într-o vizită la Botoşani, care a afirmat că Huncă ar trebui demisă. Senatorul PSD Doina Federovici sare în apărarea acesteia, făcând următoarea declarație:

Prezența doamnei Raluca Turcan, deputat de Sibiu, la Botoșani ne onorează ca întotdeauna. Ceea ce nu este însă onorant este o declarație a domniei sale în care acuza conducerea ISJ Botoșani de proastă informare, plecând de la o declarație a domnului ministru al Educației, Remus Pricopie.

Dacă doamna Turcan ar fi avut răbdare să citească sau să asculte cu atenție declarația ministrului, ar fi constatat că informațiile oferite de acesta nu sunt în contradicție cu informațiile oferite de ISJ Botoșani cu privire la școlile care au obținut aviz sanitar de funcționare. Într-adevăr, ministrul Educației a afirmat că 99,9% dintre școlile românești au aviz sanitar de funcționare, dar a precizat, apoi, foarte clar: cu excepția școlilor din localitățile unde există probleme de racordare la apă și canalizare. Ori, majoritatea școlilor din județul Botoșani care nu au obținut avizul sanitar în această categorie intră.
       
Ar fi, cred eu, mai bine pentru doamna deputat și pentru județul pe care a ales să nu îl reprezinte în Parlamentul României, să nu uite de perioada când a fost în partidul de guvernământ și nu a făcut nimic pentru ca procentul școlilor din județul Botoșani, care nu au aviz sanitar de funcționare, să fie mai mic. Ar fi, de asemenea, mai bine pentru credibilitatea doamnei Turcan să încerce să fie mai atentă la starea învățământului românesc, în general, și a celui botoșănean, care a format-o și pe dumneaei, în special, și mai puțin atentă la născocirea unor noi forme de războaie politice personale.
 
Doina Federovici

 

DorohoiNews.ro



politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web