Ministrul Mediul Rovana Plumb a ajuns, joi după-amiază, la Botoșani. Ea a fost întâmpinată la Instituția Prefectului de reprezentantul Guvernului în teritoriu, Costică Macaleți, primarul Ovidiu Portariuc, de parlamentari și de directori de instituții.
Oficialul a avut o scurtă întrevedere în biroul prefectului cu autoritățile locale și județene, după care s-a întâlnit și cu primarii din județ. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a spus la intalnirea cu primarii din judet ca a venit la Botosani pentru a prelua problemele cu care se confrunta judetul, interesandu-se de situatia de la Nova ApaServ privind master planul, dar si de proiectul pe deseuri.
De altfel, Plumb a avut cuvinte de lauda in ceea ce priveste proiectul derulat de Consiliul Judetean privind managementul deseurilor spunand ca judetul sta foate bine comparativ cu situatia din tara.
De asemenea, ministrul a vorbit si despre absorbtia fondurilor europene, spunând că Guvernul Ponta se axează pe acest tip de finanțare al proiectelor. „Va multumesc ca avem posibilitatea sa ne reintalanim dupa un numar destul de mare de an. Vin cu mare drag in Botosani de fiecare data. Scopul vizitei mele este acela de a incerca sa va transmit mesajele din punct de vedere al guvernarii pe domeniul mediului si de asemenea de a prelua problemele pe care le aveti si de a le solutiona, nu de a incerca sa le solutionam", a spus ministrul Rovana Plumb.
Ea le-a transmis primarilor ca vor fi ajutati sa obtina mult mai repede finantare pentru proiectele pe care administratiile publice locale le-au depus la Administratia Fondului de Mediu. „Am observat ca aveti foarte multe proiecte la nivelul Administratiei Fondului pentru Mediu, am facut o verificare sa vad modul in care este gestionateta modalitatea de finantare si sunt intarzieri la plati. Vreau sa va spun ca toate ghidurile de finantare vor fi evaluate si refacute astfel incat toate barierele in ceea ce priveste finantarea catre unitatile administrative teritoriale sa se faca intr-un mod logic, fluent, si in beneficiul comunitatilor locale", a precizat ministrul mediului.
Ea a sfatuit primarii sa acceseze fonduri europene si sa urmareasca posibilitatile viitoare de finantare de la Uniunea Europeana, pe diferite axe. „Ne vom indrepta atentia cu toata seriozitatea catre judetul Botosani si vom actiona in folosul cetatenilor", a dat asigurari ministrul mediului.