Senatorul PSD Doina Elena Federovici a fost prezentă joi, 21 noiembrie 2013, în Colegiul Dorohoi unde s-a întâlnit și a preluat problemele cu care se confruntă atât administrațiile publice locale, cât și cetățenii din această zonă.
Aflată în comuna Pomârla, senatorul social-democrat a vizitat două grădinițe, construite la standarde europene, unde copiii își desfășoară activitatea în confort maxim.
Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla, a apreciat prezența parlamentarului PSD Doina Elena Federovici în comună, precizând că aceste exemple ar trebui urmate și de celelalte foruri de decizie care ar putea să vină alături și să sprijine administrațiile locale.
„Este benefică și recomandabilă prezența parlamentarilor în teritoriu, pentru a înțelege toate problemele cu care se confruntă autoritățile locale. De la această înțelegere pornește totul: proiectele legislative, rezolvările unor situații punctuale sau regionale, comunale și multe altele. Nu e decât de salutat prezența oricărui factor de decizie, a celor care sunt în legislativ. Nu ar fi rău să fie și cei care se ocupă cu aplicarea legii și care supraveghează buna implementare a legilor în teritoriu, pentru că așa am face o echipă. Cercul ar fi închis iar cetățenii ar vedea că inițiativele legislative au finalitate, că funcționează, că sunt pretabile teritoriului și țării. Totul funcționează mai bine atunci când oamenii care au o putere de decizie, înțeleg lucrurile și se pliază cu adevărat pe problemele comunității, ale oamenilor și ale autorităților locale.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru înțelegere!