Dorohoi News Logo

Spectacol caritabil organizat de Femeile Liberale din Botoșani - FOTO

OFL Botosani_3

Organizația Femeilor Liberale împreună cu Asociația Vera Myller și Clubul Elevilor Liberali au fost gazdele unui spectacol organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor în sala „Nicolae Iorga”. Pe scenă au urcat aproximativ 100 de elevi din școlile și liceele din municipiul Botoșani. Au participat formații de dans și soliști cunoscuți publicului, care au prezentat momente artistice în fața unui public numeros, cu sala plină până la refuz.

În cadrul spectacolului caritabil micuții, părinții și bunicii din sală au admirat și o prezentare de modă cu haine pictate manual, scenete de teatru, dansuri populare, street-dance, beat box, dansuri de societate și country. Invitatul special al spectacolului caritabil a fost Valentina Tipa Lulciuc, solistă de muzică populară.

Printre participanții de pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor s-au făcut remarcați Oana Tăbultoc, Codruța Barariu, Dalyana Bejan, Karina Todireanu, Daniel Nechifor, Trupa de teatru “Arlechino”, Școala de dans G-Power, Phoenix School Dance, Club Modas, Unik Dance, Ansamblul folcloric “Balada”, Ansamblul de Dansuri Populare “Mugurașii”, contorsionistele Miruna și Alexandra. Prezentatorul spectacolului a fost Ana Maria Bucșă, care a întreținut atmosfera timp de aproape 3 ore, ajutată de Minie și Mikey Mouse, animatorii trimisi de Misha Kids. A oferit sprijin și Ciprian Rotaru prin S.C. Picalex S.R.L.

Întreaga acțiune a O.F.L. și a elevilor liberali nu a avut nici un fel de tentă politică, ci a fost doar un gest umanitar care a început pe data de 1 decembrie 2013, Ziua Națională a României și s-a concretizat la sfârșitul săptâmânii, pe 6 decembrie, de Moș Nicolae. Donațiile au ajuns la Secția de Neuropsihiatrie Infantilă a Spitalului de Copii și la Centrul Maternal “Micul Prinț’’.

Un sprijin consistent s-a primit din partea Consiliului Județean Botoșani prin președintele  Florin Țurcanu. „Acțiunile umanitare vor continua și în următoarea perioadă deoarece ne aflăm în postul Crăciunului, una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, când trebuie să fim mai buni și mai darnici cu toți semenii noștri”, a precizat viceprimarul Cătălina Lupașcu, președinta organizației municipale a OFL Botoșani.

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 



politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web