Dorohoi News Logo

USD este noua alianță electorală ! PSD, UNPR şi PC au încheiat un protocol

Alianta USD

Preşedinţii PSD, UNPR şi PC au semnat, luni, protocolul pentru constituirea alianţei electorale Uniunea Social-Democrată (USD), pentru alegerile europarlamentare, la eveniment fiind prezent şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

La ceremonie au fost prezenţi şi primarii de sector Cristian Popescu Piedone şi Neculai Onţanu.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că această aliaţă electorală este formată din trei din cele patru partide din USL şi are două din cele trei litere ale USL, dar îşi propune să aibă sută la sută din mesajele cu care USL a câştigat alegerile. „Îmi place foarte mult atunci când reuşim să fim uniţi. Precizez că avem o alianţă electorală formată din trei din cele patru partide din USL, are două din cele trei litere ale USL, dar îşi propune să aibă sută la sută din mesajele şi promisiunile cu care ne-am prezentat în alegeri", a afirmat Ponta, după semnarea protocolului. El a arătat că USD trebuie să reprezinte nu doar o alianţă electorală, ci şi strângerea rândurilor.

Ponta a spus că este foarte mândru că a reuşit să aducă înapoi toţi oamenii de valoare, enumerându-I pe Cristian Popescu Piedone, Daniel Constantin şi Neculai Onţanu.

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a spus că USD are cei mai buni candidaţi pentru PE, iar decizia candidaturilor comune este "naturală". „Consider că noi împărtăşim aceleaşi valori şi principii", a afirmat Oprea, arătând că USD este parte a USL. „Avem puterea de a oferi Parlamentului şi Parlamentului European soluţii de stânga. O Europă pentru români şi România", a adăugat Oprea.

La rândul său, preşedintele PC, Daniel Constantin, a afirmat că acest moment politic important marchează nu doar începutul campaniei electorale, ci şi schimbarea modului în care interesul României este reprezentat în PE. „Avem capacitatea să apărăm interesele României în Europa cu mai multă fermitate", a mai spus Constantin.

El a nominalizat mai mulţi candidaţi de pe lista USD, printre care şi Daciana Sârbu, care au contribuit la dezvoltarea agriculturii. "Noi suntem Europa, Europa înseamnă România", a spus Constrantin.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a mulţumit pentru invitaţia de a participa la acest eveniment şi s-a adresat participanţilor cu apelativul "prieteni", arătând că vede în jur oameni care au fost alături de el când a candidat la Primărie. „Formarea acestei alianţe este un fapt firesc, natural şi sănătos", a spus Oprescu.

El a spus că faptul că "două doamne", Corina Creţu şi Ecaterina Andronescu, deschid lista candidaţilor USD pentru europarlamentare este "un semnal extraordinar pentru social-democraţie". „Vreau să susţin şi candidaţii USD pentru alegerile europarlamentare. Pe Ecaterina Andronescu şi Corina Creţu le cunosc pe amândouă de un car de vreme. Faptul că două doamne deschid lista reprezentanţilor USD este un semnal extraordinar pentru social-democraţie", a spus Oprescu. Sursa: realitatea.net

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web