Dorohoi News Logo

Minodora Cliveti: Relația UE - Elveția în impas pe fondul liberei circulații a cetățenilor

Minodora Cliveti

Plenul Parlamentului European a dezbatut astazi declaratiile Consiliului si ale Comisiei Europene in legatura cu relatiile UE - Elvetia, ca o consecinta a referendumului din 9 februarie 2014 prin care majoritatea cetatenilor elvetieni s-au pronuntat in favoarea diminuarii fluxului migrator in spatiul elvetian.

Relatiile UE - Elvetia sunt importante si au devenit din ce in ce mai complexe dupa 2002, de cand acordurile de colaborare intre cele doua entitati reglementeaza domenii din ce in ce mai numeroase. Elvetia beneficiaza de drepturi speciale, pe care UE le recunoaste unora dintre partenerii sai externi, precum participarea la programul Orizont 2020 sau Erasmus+. Rezultatul referendumului a fost apreciat de comisarul Andor, ca si de reprezentantul Consiliului, ca fiind unul cu un impact major asupra relatiilor intre cele doua entitati, mai ales in conditiile in care se pronunta asupra unui principiu european fundamental, dreptul la libera circulatie al persoanelor, Elvetia amanand, totodata, si semnarea extinderii acordurilor cu UE la Croatia.

In luarile de pozitie, grupurile politice cele mai importante din PE si-au exprimat dezamagirea fata de rezultatul referendumului si au cerut atat Elvetiei, cat si UE, gasirea de solutii pentru ca Elvetia sa respecte obligatiile asumate prin acordurile in vigoare. Chiar daca rezultatul referendumului nu va deveni functional decat in urmatorii 3 ani, pana cand Consiliul federal il va implementa, ingrijorarea europenilor fata de decizia Elvetiei este una reala si actuala, aceasta vizand pe toti cetatenii europeni.

„Consider ca dezbaterea din Parlamentul European aduce in discutie din nou un subiect de actualitate, care i-a vizat pana acum mai ales pe romani, si anume libera circulatie a persoanelor. Am atras atentia asupra pericolului pe care il reprezinta nediferentierea in luarile de pozitii din plan european, intre statutul cetateanului european si cel al emigrantului. Elvetienii au votat introducerea de contingente de emigratie, de cote de emigranti, fara sa faca distinctie intre calitatea de cetatean european si cea de strain de Europa, ceea ce ii ingrijoreaza pe europeni acum. Ma astept ca acest subiect sa fie luat in consideratie intr-un mod extrem de serios si avut in vedere la incheiarea viitoarelor acorduri ale UE cu alte state terte pentru a garanta cetatenilor europeni un tratament corespunzator din partea acestor state. In acelasi timp, consider ca “modelul elvetian” nu este unul de urmat, si se impune combaterea cu tarie a tendintelor populiste, antieuropene, discriminatorii in spatiul UE”, a conchis eurodeputatul roman.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web