8 MARTIE- ZIUA INTERNAŢIONALĂ A FEMEII.
În prezent o zi a bucuriei pentru toate femeile, care primesc flori şi cadouri, sărbătoarea de 8 MARTIE a fost percepută mult timp drept un moment în care erau afirmate drepturile sociale şi politice ale femeilor, precum şi progresele făcute în ceea ce le priveşte.
În zorii Primului Război Mondial, în timpul campaniilor pentru pace, rusoaicele au sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Femeii în ultima duminică din februarie 1913. În acelaşi an, după consultări şi discuţii, Ziua Internaţională a Femeii a fost mutată pe data de 8 martie. De la apariţia ei în cadrul mişcării socialiste, Ziua Internaţională a Femeii a căpătat tot mai multă recunoaştere de la an la an, ajungând să fie sărbătorită în ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare deopotrivă.
Pentru că suntem cele care înseninează zilele bărbaților – deși ei se plâng dar numai pentru ca așa s-au obișnuit – pentru că suntem cele care numai când privim către copiii noștri, dăm lumii mai multă frumusețe, pentru că suntem cele care găsesc în fiecare zi timp pentru orice problemă și orice nevoie a celor dragi, pentru că, deși ne mai plângem câteodată, o luăm de la capat în fiecare zi, mai puternice și mai hotărâte, pentru că sufletul nostru știe ce e iubirea, cum se dăruiește și cum se primește ea….vă urez, dragele mele, ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni.
LA MULȚI ANI!
Cu drag,
Doina Elena Federovici