Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, la România TV, că în eventualitatea în care viitorul preşedinte al României va fi o personalitate de centru-stânga, primul-ministru va trebui să fie unul de centru-dreapta.
Întrebat dacă se pregăteşte pentru o candidatură la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta a negat. "Eu aş vrea să rămân prim-ministru cu un preşedinte cu care să pot lucra. Orice preşedinte mi se va părea bun după Traian Băsescu, dar asta nu înseamnă că mi-e indiferent cine va fi", a declarat Ponta.
În acest context, primul-ministru a spus că după un preşedinte ca Traian Băsescu, pe care l-a acuzat că ar fi cauzat o sciziune majoră în societate şi că a alimentat adversităţi artificiale între diferitele pături sociale, este nevoie ca recâştigarea unităţii sociale să se facă inclusiv prin reprezentarea concomitentă a mai multor orientări politice la vârful politicii.
„Dacă viitorul preşedinte va fi de centru-stânga, atunci obligatoriu trebuie să existe în conducerea Guvernului un om de centru-dreapta", a apreciat Ponta spunând că acesta este şi motivul pentru care ar agrea ca şi un liberal ca Tăriceanu să preia conducerea Senatului. „Dacă aş fi eu preşedintele României, premierul nu va mai fi de la PSD (...) Deocamdată mă văd pe mine ca premier", a declarat Ponta.
Preşedintele PSD a declarat ar prefera ca la conducerea Senatului să fie o personalitate de centru-dreapta pentru a păstra mesajul originar al USL, ca la conducerea ţării să se afle reprezentate mai multe forţe politice. Întrebat dacă ar fi potrivit pentru funcţie Călin Popescu-Tăriceanu, Victor Ponta a spus că pe fostul premier îl recomandă experienţa şi prestanţa pentru această funcţie, dar decizia va fi luată luni de către grupul senatorial al PSD.
„Eu cred că la condcuerea Senatului ar trebui să fie cineva de centru-dreapta. Pe Călin Popescu-Tăriceanu îl recomandă şi experienţa şi prestanţa. Dacă va candida, eu cred că are calităţile pentru a fi al doilea om în stat", a declarat Victor Ponta.
Acesta a precizat că o eventuală susţinere a lui Popescu-Tăriceanu este condiţionată de decizia pe care o vor lua senatorii PSD, adăugând că a discutat deja cu unii dintre ei şi ar agrea această variantă. „Este vorba de a păstra ideea ce a stat la baza USL. Ideea de a avea cât mai multe forţe politice în conducerea statului este valabilă în continuare", a mai spus Ponta. Sursa: romaniatv.net