Dorohoi News Logo

Întâlnire de lucru a senatorului Mircea Geoană cu oficialii județului, șefii de instituții şi consulul Republicii Moldova

Mircea Geoana la Botosani_2

Senatorul Mircea Geoană s-a întâlnit, vineri dimineață, la Instituția Prefectului cu oficialii județului și cu șefii instituțiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cei din domeniul sanitar-veterinar și mediu.
 
La întâlnire participă senatorul Doina Federovici, deputatul Mihai Baltă, vicepreședintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu și primarul Ovidiu Portariuc, Ion Coșer, consulul general al Republicii Moldova la Iași, Vasyl Boiechko, consulul general al Ucrainei la Suceava și Viorel Tomescu, Ministru plenipotențiar în Ministerul Afacerilor Externe.

Vizita lui Mircea Geoană, care este și Înalt Reprezentant al primului ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice şi de diplomaţie publică, preşedinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, este una de lucru.

După întâlnirea de la Prefectură, acesta s-a deplasat la Vama Stânca – Costeşti unde s-a întâlnit cu lucrătorii din Vamă și primarii de pe ambele părţi ale frontierei. Geoană a ţinut să precizeze cât este de importantă derularea proiectelor pentru dezvoltarea zonelor de frontieră. „Vreau să vă pregătiţi în lunile viitoare pentru o dinamizare a comerţului din zonele de frontieră pentru că Europa îşi doreşte să deschidă mai larg graniţele”, a declarat Mircea Geoană. De la Botoșani, Geoană a plecat la Iași.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web