Dorohoi News Logo

Comunicat PSD Botoșani: 77% dintre botoșăneni împotriva candidaturii lui Țurcanu în locul lui Diaconu

Sondaj PSD

Eliminarea lui Diaconu de pe lista PNL, o greșeală

59% dintre botoșăneni consideră că PNL a făcut rău când a decis să-l elimine pe actorul Mircea Diaconu de pe lista proprie de candidați pentru Parlamentul European.

Astfel, într-un sondaj realizat la nivelul județului Botoșani, 36% dintre botoșăneni consideră că decizia PNL a fost foarte proastă, în timp ce 23% au spus că a fost proastă.De cealaltă parte, 18% au spus că
a fost o decizie foarte bună, iar 8% că a fost bună. Restul de 15% dintre respondenți nu s-au pronunțat nici în favoarea, nici împotriva acestei decizii.

Botoșănenii resping intervenția lui Florin Țurcanu pentru fratele său


Botoșănenii se arată și mai nemulțumiți față de intervenția președintelui Consiliului Județean, Florin Țurcanu, pentru a-l pune pe fratele său, Mihai Țurcanu pe lista candidaților PNL pentru europarlamentare, în locul maestrului Mircea Diaconu.

77% dintre persoanele cu drept de vot din Botoșani au o părere proastă și foarte proastă despre o astfel de intervenție, în timp ce doar 10% dintre respondenți au o părere bună și foarte bună despre înlocuirea actorului Mircea Diaconu de către fratele președintelui Consiliului Județean. 13% dintre botoșăneni au spus că o astfel de intervenție nu este nici bună, nici proastă.

În urmă cu o lună, președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, declara că „PNL l-a sacrificat pe maestrul Mircea Diaconu pentru a-i face loc pe listă fratelui domnului Țurcanu. (...) A fost
însă o decizie proastă pentru că, după excluderea domnului Diaconu, PNL nu va mai obține șapte mandate, cum miza inițial. Deci va pierde și PNL, și fratele domnului Țurcanu”.

Conform estimărilor dinainte de începerea campaniei, PNL spera să obțină 7 mandate din totalul de 32 care revin României, pentru Parlamentul European. Inițial fratele președintelui CJ nu figura în rândul
candidaturilor eligibile. Însă a reușit să prindă locul 7 după eliminarea de pe listă a actorului Mircea Diaconu, dar conform sondajelor actuale, este foarte probabil ca PNL să obțină mai puțin de 7
mandate.

Sondajul a fost realizat de Piar Media, la comanda PSD Botoșani. Datele au fost culese pe baza interviurilor față în față, în perioada 14-20 aprilie, pe un eșantion de 1.125 de persoane cu domiciliul în județul Botoșani și cu vârsta de peste 18 ani. Marja de eroare este ±3%.

Biroul de presă al PSD Botoșani

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web