Peste 300 de oameni au participat duminică începând cu ora 10:00, la adunarea electorală PDL, care a avut loc la Sala Teatrului din Dorohoi. Mitingul electoral a fost organizat de PDL Botoșani și filiala Dorohoi.
Participarea a fost la vârf
O parte din candidaţii PDL la alegerile europarlamentare din 25 mai, au fost prezenți la aceasă întâlnire, fiind vorba de candidaţii Monica Macovei şi Orest Onofrei. Alături de echipa de campanie condusă de prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu şi cei doi candidaţi pe locuri considerate de PDL eligibile, au fost prezenți şi alţi lideri ai PDL precum Gheorghe Flutur, Cătălin Flutur, Rodica Huțuleac, la rândul lor fiind însoţiţi de alți membrii ai echipei de conducere, precum dr. Valerian Andrieș, președintele PDL Dorohoi.
„E și grea, e și frumoasă viaţa de român”…
Acțiunea politică de mobilizare a electoratului PDL în vederea alegerilor europarlamentare, în care s-au ținut și discursuri politice, a început cu imnul PDL, creat de Mircea Rusu Band: „Umbla vorba de soroc/ Verde înrourat/Că noi n-am ave noroc//. Da vântu bate, apa trece, pietrele rămân/E și grea e și frumoasă viaţa de român//.
Discursuri acide la adresa guvernării USL
În momentul intrării pe scenă, Gheorghe Flutur a călcat intenționat pe un balon care se afla pe scenă, iar după ce acesta s-a spart a replicat imediat: „Am crăpat un PSD-ist”. Ședința a fost prezidată de Cătălin Flutur, președintele PDL Botoșani, care a făcut oficiile de gazdă și i-a prezentat la scenă deschisă pe invitați.
„În mod cert PDL are cea mai bună listă și cei mai competenți europarlamentari, drept dovadă fiind toată activitatea lor în mandatul trecut de la Parlamentul European. Au fost foarte apreciați și vor susține România în continuare”, a menționat Valerian Andrieș președintele PDL Dorohoi. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro